Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Autoritățile ruse susțin că vor…

Autoritățile ruse susțin că vor organiza „alegeri prezidențiale” și în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei

Sursa foto: Reuters

Alegerile prezidențiale din Rusia, care vor avea loc în 2024, vor include votul în patru regiuni din Ucraina pe care Rusia le-a revendicat ca teritoriu propriu anul trecut, a anunțat Comisia Electorală Centrală a Rusiei, scrie Reuters.

Autoritățile ucrainene au declarat că „alegerile” organizate de Rusia în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson vor fi „nule” și că vor urmări cu atenție observatorii trimiși să monitorizeze scrutinul.

Capacitatea Moscovei de a organiza alegerile în ceea ce numește „noile sale teritorii” este importantă din punct de vedere politic pentru Kremlin, dar ridică provocări logistice și de securitate, deoarece trupele rusești controlează doar parțial cele patru regiuni.

Zonele controlate de Moscova au fost plasate sub incidența legii marțiale. Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea ilegală a teritoriilor ocupate din Ucraina la Rusia, după „referendumurile” criticate de comunitatea internațională, pe care rușii le-au organizat în perioada 23 – 27 septembrie în Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

Comunitatea internațională a condamnat acțiunile Rusiei.

Președintele Vladimir Putin a confirmat, săptămâna trecută, că va candida la alegerile prezidențiale din martie 2024.