Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Autoritățile georgiene s-au pomenit cu…

Autoritățile georgiene s-au pomenit cu sute de pagini false pe Facebook

Material de pe Jam News

Unul dintre cei mai influenți dezinformatori politici s-a dovedit a fi rețeaua muzicală „Panda”, populară printre adolescenți

Sute de pagini false în Facebook, care au legături cu elitele guvernamentale, au fost identificate în Georgia ca urmare a unei verificări efectuate de administrația Facebook la 20 decembrie.

Nathaniel Gleyre, care coordonează politica de securitate cibernetică a Facebook, a declarat că administrația de rețea socială a anulat în total 418 resurse, printre care 39 de profiluri, 344 de pagini, 13 grupuri și 22 de conturi de Instagram.

În declarație se subliniază că întreaga rețea funcționa pentru dezinformarea politică a consumatorilor.

Dezinformatorii se poziționau ca surse media

Paginile distruse se ocupau în principal cu falsificarea știrilor politice locale și se poziționau ca mass-media. Toți criticau opoziția și activiștii civici, promovând politica autorităților.

Într-o declarație a lui Nathaniel Gleyer se precizează că resursele distruse furnizau utilizatorilor știri pozitive despre autorități și funcționari, dar negative despre liderii și activiștii din opoziție. Aproximativ 442.300 de persoane au fost victime ale acestei dezinformări. De exemplu, unul dintre grupurile „anulate” avea 52 de mii de abonați, care foloseau zilnic „știri” fabricate.

În spatele majorității posturilor distribuite de rețeua identificată se aflau anumiți sponsori. În total, pentru promovarea și publicarea resurselor distruse s-au cheltuit circa 316 mii de dolari.

Interesul administrației Facebook privind resursele menționate a apărut după ce au fost depistate acțiuni unilaterale regizate.

„Panda” politică periculoasă

Într-o declarație a serviciului de securitate cibernetică a Facebook este menționat că identificarea personajelor concrete din spatele paginilor false este imposibilă. Dar, în cursul analizei, a fost identificată legătura rețelei distruse cu autoritățile Georgiei, precum și cu agenția de publicitate „Panda”.

Potrivit „Netgazeti”, agenția de publicitate „Panda” a apărut pe piața georgiană în aprilie 2019.

Anterior, „Panda” era cunoscut ca un proiect muzical popular – mai multe clipuri din Youtube ale acestui grup erau populare în rândul adolescenților.

S-a constatat că grupul „Panda” s-a transformat într-o agenție de publicitate cu același nume, care în realitatea răspândea informații false printre mii de abonați.

În același rând cu SUA

În afară de Georgia, astfel de rețele au fost descoperite în Vietnam și SUA. Acestea au fost concepute pentru persoanele care vorbesc limba chineză și limba spaniolă.

În ultimii ani, Facebook a devenit în repetate rânduri ținta unor critici din cauza eforturilor insuficiente împotriva dezinformării. În acest sens, serviciul de securitate cibernetică al rețelei sociale a declarat, începând cu anul 2017, un război fără compromisuri împotriva surselor fake news.

În special, conform datelor oficiale, din aprilie și până în septembrie 2019, au fost identificate și distruse 3,2 miliarde de rapoarte false.

Curățarea spațiului Facebook de informații false este declarată o prioritate pentru această rețea socială.