Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   A murit fostul premier italian…

A murit fostul premier italian Silvio Berlusconi

Sursa foto: Corriere della Sera

Miliardarul și politicianul italian Silvio Berlusconi a murit la spitalul San Raffaele din Milano la vârsta de 86 de ani, scrie Corriere della Sera. Fostul premier a revenit vineri la spital după o lungă spitalizare, de 45 de zile, care s-a încheiat în urmă cu câteva săptămâni, din cauza unei pneumonii și a unei forme de leucemie.

Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat considerabil în ultimii ani, cu intervenții chirurgicale pe cord deschis în 2016 și numeroase internări în spital de când a contractat COVID-19 în urmă cu trei ani.

Silvio Berlusconi a venit pentru prima oară la putere în 1994 și a condus patru guverne, exemplu de longevitate politică fără precedent în Italia post-război. A fost prim-ministru în 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011. Partidul său Forza Italia este membru al coaliției de dreapta a premierului Giorgia Meloni.

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, este considerat un prieten al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit şi în peninsula Crimeea anexată de Rusia. În toamna anului 2022, Silvio Berlusconi a declarat că Putin a fost „împins” de anturajul său politic să lanseze invazia împotriva Ucrainei, iar în februarie 2023, fostul premier italian l-a acuzat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că este vinovat pentru războiul pornit de Rusia contra Ucrainei, potrivit Agerpres.