Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   2,5 milioane de refugiați au…

2,5 milioane de refugiați au părăsit deja Ucraina, iar aproximativ 2 milioane de ucraineni au fost strămutați în Ucraina, după invazia rusă – ONU

Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, susține că în cele cinsprezece zile de război, 2,5 milioane de refugiaţi au părăsit deja Ucraina.

„Numărul refugiaților din Ucraina – în mod tragic – a ajuns astăzi la 2,5 milioane”, a spus Grandi.

Tot Înaltul Comisar al ONU afirmă că aproximativ 2 milioane de ucraineni au fost evacuați dintr-o regiune în alta, în Ucraina, după invazia militară a Federației Ruse.

„De asemenea, estimăm că aproximativ 2 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul Ucrainei”, a subliniat el.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Cronologia evenimentelor din Ucraina – LIVE TEXT/ A 16-a zi de război în Ucraina