Sectorul imobiliar nerezidențial înregistrează o creștere anuală de 4%. „Ne dorim investiții în sectorul imobiliar”
Cea de-a treia ediție a Forumului dedicat sectorului imobiliar din R. Moldova, Real Estate Forum 2023, s-a desfășurat vineri, 15 septembrie, și a reunit demnitari de stat, oameni de afaceri din domeniul imobiliar și investitori străini. Discuțiile s-au axat pe tendințele sectorului imobiliar nerezidențial, oportunități de dezvoltare și provocările din domeniu.
Potrivit organizatorilor, Forumul este platforma de interacțiune între comunitatea de afaceri, instituțiile de stat, autoritățile locale și investitorii „interesați să contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului imobiliar din R. Moldova”.
„Ediția curentă aduce în discuție aspectele critice privind cererea și oferta de spații de birouri, industriale și de logistică, avantajele investiționale, infrastructură și posibilități de relocare, precum și modul în care sectorul imobiliar poate contribui la creșterea economică a țării”, susțin reprezentanții Agenției de Investiții care au organizat acest eveniment.
„Piața imobiliară din R. Moldova este într-o continuă dezvoltare. Segmentul nerezidențial, deși reprezintă o parte mai mică, înregistrează o creștere anuală impresionantă, depășind 4%. Aceste cifre demonstrează potențialul și oportunitățile pe care le oferă țara noastră investitorilor și dezvoltatorilor. Organizarea Forumului industriei imobiliare nerezidențiale este un argument în plus că statul dorește să crească și să dezvolte în mod durabil acest domeniu.
Scopul nostru este să atragem investiții străine care să contribuie la dezvoltarea Moldovei.
Ne dorim investiții în sectorul imobiliar și vrem să creăm un mediu de afaceri prietenos pentru creștere și inovație”, a susținut vicepremierul Dumitru Alaiba.
Prezentă la eveniment, deputata Marina Morozova a declarat că se lucrează la un proiect legislativ care va reglementa domeniul imobiliar. „Lucrăm la legea care va oferi mai mult profesionalism și specialiști pentru piață și pentru investitori.
Adoptarea legii se impune pentru a urmări protecția consumatorilor, servicii calificate pentru clienți și asigurarea corectitudinii tranzacțiilor comerciale, combaterea fraudelor – fiind baza unor servicii înalte și dezvoltarea imobiliarelor în R. Moldova.
Organizarea evenimentului, este o mare contribuție în promovarea oportunităților de afaceri în țara noastră, creșterea și dezvoltarea domeniului imobiliar”, a punctat Marina Morozova, membră a Comisiei economie, buget și finanțe.
Evenimentul a fost organizat de Agenția de Investiții.