Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   R. Moldova a obținut statut…

R. Moldova a obținut statut de observator la Tratatul de instituire a Comunității Transporturilor

R. Moldova a obținut, alături de Ucraina și Georgia, statutul de observator în cadrul comunității transporturilor, cu ocazia reuniunii ministeriale a Tratatului de instituire a Comunității Transporturilor, care a avut loc la Bruxelles, conform Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). Ședința a fost prezidată de comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

În cadrul intervenției sale video, vicepremierul Andrei Spînu a menționat că obținerea statutului de observator aduce R. Moldova „cu un pas mai aproape” de standardele și valorile UE. 

„Am ales un drum pe care R. Moldova demult îl năzuiește, dar abia în ultimul an și jumătate a început să realizeze lucruri concrete. Beneficiile acestei decizii sunt unele importante pentru țara noastră. În calitate de membru observator, Moldova va putea beneficia de asistență tehnică pentru transpunerea legislației UE în legislația națională, care ne va ajuta în accelerarea procesului de accedere în UE”, a declarat Spînu.

Tratatul de instituire a Comunității Transporturilor reprezintă o comunitate de transport între UE și cele 6 țări din Balcanii de Vest în sud-estul Europei, Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Kosovo, Muntenegru și Serbia.