Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministrul Energiei, despre scumpirea carburanților:…

Ministrul Energiei, despre scumpirea carburanților: „Sunt lucruri care nu țin de noi”. Unele benzinării ar fi limitat combustibilul per client

Sursa: Ministerul Energiei al R. Moldova/Facebook

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a adresat cetățenilor luni, 9 martie, după o întâlnire la Guvern cu importatorii și distribuitorii de produse petroliere, în contextul scumpirii carburanților pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.

Oficialul a anunțat că Inspectoratul pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor investighează sesizările potrivit cărora unele benzinării ar fi limitat cantitatea de combustibil per persoană.

În mesajul său, ministrul Dorin Junghietu a accentuat că autoritățile „se asigură că volumele disponibile în Republica Moldova vor acoperi consumul nostru curent și pe termen mediu pentru a menține toate serviciile critice, serviciile publice și pentru a avea combustibilul necesar pentru cetățeni”.

În acest context, ministrul s-a întâlnit, la Guvern, cu importatorii și distribuitorii de produse petroliere, argumentând că întrevederea a avut scopul de a se asigura că aceștia au acces la producătorii din țările vecine și pot importa „volume suficiente”.

„Observăm o tendință semnificativă de creștere accentuată a prețurilor la combustibil, atât global cât și regional. Am analizat anumite mecanisme care urmează a fi implementate pentru ca aceste creșteri să fie cât mai treptate și să nu aibă un impact direct, un impact imediat asupra consumatorului în Republica Moldova.

Sunt lucruri care nu țin de noi, în special prețurile globale la resurse energetice, la produsele petroliere, dar noi vom face tot ce ține de noi pentru a menține alimentarea stabilă, combustibil și cu resurse energetice a țării, a cetățenilor și a economiei țării”, a spus ministrul.

Totodată, Dorin Junghietu a anunțat că Inspectoratul pentru supravegherea produselor nealimentare și protecția consumatorilor investighează cazurile sesizate în care unele benzinării ar fi limitat cantitatea de combustibil eliberată unei persoane, fără a oferi detalii despre companiile vizate în sesizări.

Pe 10 martie, carburanții vor înregistra o nouă scumpire. Prețul motorinei va crește cu 72 de bani, iar cel al benzinei – cu 28 de bani.

Pe 28 februarie, la începutul tensiunilor din Orientul Mijlociu, prețul benzinei în R. Moldova era de 23,75 lei/litru, iar cel al motorinei de 20,72 lei/litru. Până pe 10 martie, prețurile au crescut cu 1,07 lei/litru la benzină și cu 2,87 lei/litru la motorină, potrivit tarifelor anunțate de autorități.

Prețul petrolului a depășit luni 100 de dolari pe baril pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, din cauza blocării strâmtorii Ormuz, ceea ce a provocat îngrijorări privind aprovizionarea cu petrol la scară globală.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că creșterea pe termen scurt a prețurilor petrolului este „un preț foarte mic de plătit pentru securitatea și pacea Statelor Unite și ale lumii”. El a scris că prețurile „vor scădea rapid atunci când amenințarea programului nuclear iranian va fi eliminată” și i-a numit pe cei care „gândesc altfel” — „proști”.

În Croația, premierul croat Andrej Plenković a anunțat luni, 9 martie, plafonarea prețurilor la benzină și motorină. „Astăzi, vom adopta măsuri pentru atenuarea creșterilor prețurilor la energie și pentru protejarea nivelului de trai al cetățenilor croați”, a declarat Andrej Plenkovic în timpul unei ședințe extraordinare de guvern.