Grupul de producători agricoli HOLDTAR GRUP din raionul Taraclia se bucură de mai multe oportunități, după ce a obținut un grant în cadrul proiectului MAC-P
Unde-s mulți, puterea crește – aceasta a fost deviza a 5 producători agricoli din raionul Taraclia, care au dorit, în urmă cu șase ani, să-și valorifice mai eficient produsele agricole. O mână de oameni s-au unit și în octombrie 2014 au pus bazele cooperativei agricole HOLDTAR GRUP. Membrii GdP s-au asociat în baza intereselor comune, cum sunt diminuarea cheltuielilor și eficientizarea producerii, dezvoltarea tehnologică, management eficient, accesarea piețelor de desfacere și asigurarea de condiții bune de păstrare a producției prin construcția unui complex frigorific modern.
Activitățile de bază ale grupului de producători sunt cultivarea și creșterea strugurilor și a prunelor. „Am înființat cooperativa HOLDTAR GRUP cu 5 gospodării țărănești. Am mers spre scopul nostru timp de trei ani. Am sădit vii și livezi. Acum avem 80 de hectare de viță-de-vie: 60 de hectare de soiul Moldova și 20 de hectare de soiul Codreanca, precum și o livadă de 30 de hectare de pruni, soiul Stanley”, ne spune Vitalie Cocev, membru al GdP HOLDTAR GRUP.
Este foarte important că anume prin asociere, fermierii pot să-și organizeze mai bine activitatea prin procurare în comun a inputurilor agricole, prin investiții comune în infrastructura post-recoltare, păstrare și procesare a produselor agroalimentare.
HOLDTAR GRUP este unul dintre cele 39 GdP, finanțate de MAC-P în cadrul rundelor de participare la Programul de granturi „Facilitarea accesului la piețele de desfacere”. În cadrul acestui program, au beneficiat de suport grupurile de producători formate din cel puțin 5 membri, care-și desfășoară activitatea în sectorul horticol sau în sectorul zootehnic (producerea mierii de albine sau a laptelui). „Am aflat despre Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova și că în cadrul acestuia există un astfel de program și am început să adunăm toate actele necesare, să frecventăm diverse seminare de instruire”, își aduce aminte Vitalie Cocev.
După accesarea grantului de 350.000 dolari SUA, grupul de producători a construit un depozit frigorific pentru păstrarea strugurilor. Un frigider performant asigură reducerea costurilor şi, totodată, creşterea valorii adăugate a produselor. Capacitatea depozitului frigorific este de 1100 tone.
„Cei care practică un astfel de business, cum este cultivarea strugurilor și a prunelor, vor înțelege că nu te poți descurca fără un frigide, și asta este primordial, deoarece dacă nu ai un frigider în perioada culesului, e complicat, pentru că marfa este gata, dar cumpărători nu sunt, iar toți vor să vândă cât mai scump”, afirmă producătorul agricol.

În paralel cu lucrările de construcție a frigiderului, membrii grupului au început pregătirile pentru obținerea certificărilor necesare în vederea exportului în Uniunea Europeană. „În prezent ducem tratative cu câțiva potențiali importatori, pentru a putea exporta fără probleme producția noastră în Europa”, relatează co-fondatorul HOLDTAR GRUP.
Costurile pe care le presupune construcția și echiparea depozitului frigorific sunt destul de mari, așa că finanțarea nerambursabilă i-a ajutat să se decidă și să facă investiția. „Valoarea proiectului nostru este de 25 de milioane de lei. Am beneficiat de un grant în valoare de 350 de mii de dolari SUA din partea proiectului MAC-P, restul resurselor îl constituie cota noastră de participare, pentru care am accesat un credit de la bancă”, ne spune fermierul. „Fără Proiectul MAC-P probabil am fi ezitat , sau posibil că am fi făcut același lucru, dar de două ori mai mic, dar cu ajutorul acestui grant avem un frigider bun”, adaugă el.
Fermierii din cadrul HOLDTAR GRUP mizează pe calitatea produselor lor, prin respectarea strictă a standardelor naționale și internaționale. Își doresc pe viitor să-și mărească suprafețele cultivate și să continue investițiile în tehnica post-recoltare.
Proiectul MAC-P este implementat în R. Moldova cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, Guvernului Suediei, Fondului Global de Mediu și Guvernului Republicii Moldova. MAC-P are drept obiectiv sporirea competitivității sectorului agroalimentar al țării prin susținerea modernizării sistemului de management al siguranței alimentelor, facilitarea accesului producătorilor agricoli la piețe și integrarea practicilor agricole de mediu și a celor de management durabil al terenurilor.