FOTO Expert: „Exporturile moldovenești se recuperează destul de promițător, iar jumătate din creștere este asigurată de România”
În luna iulie 2020 exporturile moldovenești în continuare au înregistrat o tendință clară de recuperare. Astfel, după o reducere de 296 miliarde de dolari în 2020, în prezent exporturile au recuperat peste 65% din căderea de anul trecut și-n valori anuale au ajuns la 2.68 miliarde de dolari, susține expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, analiza lunară a exporturile denotă faptul că tendința de scădere a durat exact un an, din martie 2020, până în februarie 2021.

„În cinci luni, Republica Moldova a reușit să recupereze 2/3 din căderea de anul trecut, iar dacă tendința se va menține, atunci în toamnă vom reuși să recuperăm toată căderea provocată de criza din 2020”, susține Ioniță.

Conform estimărilor făcute de către Veaceslav Ioniță, aproape jumătate din creșterea din acest an de recuperare revine României (+48,8%) urmată de Germania cu (+19,3%). Ucraina se află pe locul 5 cu o contribuție pozitivă de 5,9%.
„De fapt, în mare parte datorită țărilor din Uniunea Europeană, Moldova a reușit în acest an să-și recupereze exporturile. Contribuția țărilor din afara Uniunii Europene (UE) este destul de modestă”, a declarat Ioniță.

Conform unui raport publicat de către Biroul Național de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2021 au avut o valoare de 226,8 milioane dolari SUA, cu 12,4% mai mult în raport cu luna mai 2021 și cu 19,6% – comparativ cu luna iunie 2020.
Potrivit BNS, în ianuarie-iunie 2021 exporturile de mărfuri au însumat 1331,5 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 13,8%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020.