Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Experți economici: „Pandemia de Covid-19…

Experți economici: „Pandemia de Covid-19 poate duce economia mondială spre o nouă criză”. Care sunt tendințele cursului valutar

Pandemia de Covid-19 este una dintre cele mai grave crize de sănătate din ultimii ani şi, chiar dacă autoritățile susțin că va fi ţinută sub control, experții economici susțin că aceasta poate duce economia mondială spre o nouă criză. Totodată, potrivit ultimelor date, leul moldovenesc se depreciază în raport cu principalele valute de referință în ultimele zile, însă experții susțin că oamenii nu au motive de îngrijorare la momentul de față.

Potrivit expertului economic IDIS Viitorul, Veceaslav Ioniță, pe plan global economia trece printr-o zonă destul de turbulentă care din nefericire a afectat și R. Moldova.

„De regulă, în condițiile de criză au loc două elemente majore:
1. Scade volumul de valută care intră în țară – ceea ce reprezintă o agresiune pe piața valutară
2. Scad veniturile bugetului de stat și capacitatea statului de a interveni pentru a face ceva”

Potrivit expertului în economie, unica soluție pentru această problemă este ca R. Moldova să solicite împrumuturi externe pentru a ajuta agenții exonomici.

„În momentul de față valutele scad din mai multe motive. Scade volumul de export, scade volumul de remitențe și scade volumul de credit(împrumuturi externe) în special în domeniul privat. Banca Națională deja a intervenit în ultimele zile. Rezervele valutare au scăzut din decembrie 2019 cu 94 de milioane de dolari până astăzi. Leul Moldovenesc se depreciază în prezent față de valuta de bază(dolarul) dar nu la fel cum au înregistrat alte valute. Veniturile bugetului la fel vor scădea. În acest sens, statul este unicul agent care poate interveni. Fondul Monetar Internațional a încurajat țările să vină cu un suport fiscal pentru a ajuta să treacă din această criză. Primul ajutor, în perioada stării de urgență, ar trebui să fie acordat companiilor care sunt afectate direct de deciziile statului”, a susținut Ioniță.

Leul Moldovenesc continuă să se aprecieze față de valutele regionale, dar se depreciază față de valutele de bază în principal față de Dolarul American

Potrivit lui Ioniță, comparativ cu valutele principalilor parteneri comerciali, Leul Moldovenesc rămâne a fi mai puternic față de începutul anului 2020.

Cel mai mult Leul Moldovenesc s-a apreciat săptămâna trecută față de Rubla Belarusă (+3,96%), Zlotul Polonez (+1,24%) și Hrivna Ucraineană (+1,33%). Cele mai mari deprecieri Leul Moldovenesc le-a înregistrat săptămâna trecută față de Dolarul American (-1,29%), Lira Turcească (-0,94%) și Yuanul Chinezesc (-0,87%). De la începutul anului Leul Moldovenesc s-a depreciat față de Dolarul American cu (-4,74%), iar cea mai mare apreciere a înregistra față de Rubla Rusească (+17,67%). Săptămâna trecută, valutele principalelor parteneri comerciali ai R. Moldova au continuat deprecierea față de Dolarul American.

Expertul economic, Viorel Gârbu, susține că evoluțiile pe plan extern, în contextul pandemiei de coronavirus poate duce la deprecierea leului, însă este greu de făcut pronosticuri.

„Per general, sunt motive de îngrijorare, deoarece multe economii sunt date peste cap. În această perioadă multe persoane nu au posibilitatea să lucreze și multe afaceri sunt blocate, ca urmare a indicațiilor executivului. R. Moldova este țară care depinde foarte mult de remitențe și aceste remitențe se vor reduce în următoarea perioadă a anului. Multe alte economii cu care R. Moldova are relații comerciale intră în impas. Este greu să înțelegi care va fi până la urmă impactul final, fiindcă este o problemă de lungă durată. Stresul prin care trece economia națională poate fi văzut și prin contațiile monedei naționale. Evoluțiile pe plan extern, în contextul pandemiei de coronavirus, poate duce la o criză economică dar și la deprecierea leului, însă este greu de făcut pronosticuri. Pentru această problemă sunt mai multe soluții. Unele dintre ele ar fi ca R. Moldova să producă mai mult pe plan intern, iar o altă soluție ar fi ca executivul să creeze posibilități pentru a susține companiile de aici”, a menționat expertul economic.

Banca Națională a anunțat pentru astăzi, 30 martie, un curs de 18 lei 08 de bani pentru un dolar și de 19 lei și 91 de bani pentru un euro.