Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Expert: În trimestrul patru al…

Expert: În trimestrul patru al anului 2021, R. Moldova a plătit cel mai mare preț de import la gazele naturale

Foto: Reuters

În trimestrul patru al anului 2021, R. Moldova a plătit cel mai mare preț de import la gazele naturale. Totuși, prețul mediu anual a fost de 1,6 ori mai mic decât prețul mediu global, susține Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Potrivit expertului, în trimestrul patru al anului 2021, R. Moldova a plătit circa 600 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă un preț record pentru țara noastră. Prețul ridicat din trimestrul respectiv ar fi fost determinat de doi factori majori: modificarea formulei de calcul, care a dus la creșterea prețului de import și lipsa contractului în luna octombrie, care a generat un preț de import de 790 de dolari pentru mia de metri cubi sau de 1,7 ori mai mare, decât prețul contractual obținut ulterior.

„Totuși, comparativ cu media globală, noi am plătit un preț de 1,7 ori mai mic. Prețul global la gazele naturale în 1,5 ani a crescut de 17 ori. Astfel în trimestrul doi al anului 2020, prețul gazului pe piața globală a fost de 60 de dolari pentru mia de metri cubi și a urcat până la 1 020 de dolari pentru mia de metri cubi. În 2020, prețul la gaz plătit de R. Moldova era de 167 de dolari pentru mia metri cubi de gaz sau de 2,8 ori mai mare decât prețul mediu global, iar de atunci el a crescut de 3,6 ori. De fapt, dacă analizăm evoluția prețurilor la gazele naturale, atunci observăm că prețul pentru R. Moldova a o fluctuație mult mai mică decât prețurile medii globale, cea ce presupune șocuri mult mai mici, decât se întâmplă pe alte piețe”, a spus Veaceslav Ioniță într-o analiză pe blogul său.

Sursa foto: ionita.md

Expertul este de părere că anul 2021 va intra în istorie ca anul când are loc reformarea pieței gazelor naturale pe plan global. Astfel, potrivit acestuia, „gazul devine un produs independent, rupt de prețul la produsele petroliere”.

„În asemenea circumstanțe, Federația Rusă a solicitat R. Moldova modificarea formulei de calcul a prețului la gazele naturale, ca să corespundă cu noile realități de pe piața globală. Acordul semnat este unul secret, dar din câte înțelegem, R. Moldova a primit iarăși un termen de tranziție, timp în care prețul pentru noi este mai mic decât prețul global. Partea proastă a aceste situații este că similară cu anul 2005, noi avem o nouă abordare cu Rusia exact în perioada de creștere a prețului la gazele naturale pe plan global. Așa a fost în 2006-2008, aș se întâmplă și acum”, spune Ioniță.

Expertul economic Veaceslav Ioniță opinează că acest „șoc de prețuri” ar putea dura maxim 2-3 ani.

„Analizând dinamica prețurilor și informația disponibilă privind noul acord putem afirma că în următorii 2-3 ani prețul mediu de import al gazelor naturale plătit de R. Moldova va fi mai mic decât prețul mediu global. Însă, din nefericire pentru noi, el va fi mult mai mare, decât ne-am obișnuit noi să plătim. Această creștere a prețurilor pe plan global, determină autoritățile de reglementare să majoreze tarifele pentru populație, fapt ce va crește povara energetică de 3 ori într-o perioadă extrem de scurtă. Acest șoc va fi absorbit în timp, totuși populația Moldovei în prezent se confruntă cu cel mai puternic șoc energetic din istoria sa”, susține expertul.

Sursa foto: ionita.md