Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice de la Râbnița, prelungită până la sfârșitul lunii septembrie prin decizia CSE
Termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească” a fost prelungit, până la 30 septembrie 2022, potrivit unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
În același timp, limita de comercializare a masei lemnoase per gospodărie casnică a fost extinsă, de la 3 la 5 metri steri, care va putea fi cumpărată în două tranșe.
Dispozitia Cse Rm Nr.36 Din 05.09.2022 by Ziarul de Gardă on Scribd
Membrii CSE au mai decis că buletinele de identitate provizorii, solicitate prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale R. Moldova, vor fi eliberate fără plata taxelor consulare și a cheltuielilor aferente.
În contextul liberalizării temporare a transportului rutier de mărfuri dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, autorizațiile de transport rutier internațional neutilizate, eliberate în perioada 01.04.2022 – 30.06.2022, vor putea fi restituite de transportatori, fără aplicarea sancțiunilor.
De asemenea, membrii CSE au abrogat unele prevederi ale Dispoziției din 18 mai 2022, potrivit cărora TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești se va face fără drept de deducere.
Agenția de Mediu a refuzat acordarea autorizației de mediu pentru gestionarea deșeurilor Uzinei Metalurgică de la Râbnița, unica întreprindere care prelucrează deșeuri de metale, căreia i-a fost prelungită autorizația în mai multe rânduri în ultimele luni prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), din cauza constatării unor neconformități și necesitatea de ajustare a condițiilor tehnice.
Conform avizului Inspectoratului pentru Protecția Mediului 26 august, pentru a fi posibilă obținerea autorizației de mediu pentru gestionarea deșeurilor de către SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”, este necesară înlăturarea neconformităților constatate în procesul-verbal de control din 23 august și ajustarea condițiilor tehnice de mediu la legislația de mediu a R. Moldova, se menționează în decizia Agenției de Mediu din 26 august.