Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Dezvoltarea regională și amenajarea teritoriului…

Dezvoltarea regională și amenajarea teritoriului va fi atribuit Comisiei administrație publică

Sursa foto: multimedia.parlament.md

Domeniul dezvoltării regionale și amenajării teritoriului va fi atribuit Comisiei administrație publică, care își va schimba și denumirea, devenind Comisia administrație publică și dezvoltare regională. Respectiv, va fi modificată și denumirea Comisiei mediu și dezvoltare regională. Proiectul de hotărâre a fost votat de 59 de deputați, se anunță într-un comunicat joi, 2 februarie.

Modificarea a fost făcută în contextul creării Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care este responsabil de gestionarea proiectelor investiționale în localitățile din țară, realizate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, Fondul pentru Eficiență Energetică, se menționează în comunicat.