Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Conferința de Nivel Înalt la…

Conferința de Nivel Înalt la Bruxelles: „Trebuie să susținem autoritățile Republicii Moldova în demersul de integrare europeană. Stabilirea parteneriatelor interinstituționale vor impulsiona rata de absorbție a fondurilor europene”

Sursa foto: cnamup.md

Cea de-a 13-a ediție a Conferinței de Nivel Înalt privind „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către R. Moldova” s-a desfășurat în Parlamentul European, la Bruxelles, se arată într-un comunicat joi, 18 aprilie. La Conferință au participat și reprezentanții IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Iurie Crasiuc, vicedirectorul dezvoltare, infrastructură și coordonare serviciu CNAMUP a subliniat în discursul său despre importanța și necesitatea fondurilor europene pentru realizarea obiectivelor strategice a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească: renovarea parcului de autosanitare și formarea centrului de mentenanță pentru reparația acestora; crearea sistemului informațional integrat și instruirea personalului medical. „Schimbul de bune practici și experiență între experți va contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale acordate pacienților și mărirea calității asistenței medicale urgente la etapa de prespital”.

„Credem că trebuie să susținem autoritățile centrale ale R. Moldova în demersul de integrare europeană prin stabilirea parteneriatelor interinstituționale, care vor impulsiona rata de absorbție a fondurilor europene, preluând bunele practici ale omologilor din România și UE”, a spus Europarlamentara Maria Grapini.

Șefa Misiunii R. Moldova pe lângă UE, ambasadoarea Daniela Morari a subliniat importanța potrivirii volumului de asistență UE cu necesitățile tot mai mari ale R. Moldova în contextul integrării UE, salutând prezența reprezentanților administrației regionale și locale, precum și a instituțiilor de sănătate publică.

Reprezentanții CNAMUP au mulțumit  europarlamentarei Maria Grapini, ambasadoarei Daniela Morari și Institutului pentru Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP) pentru oportunitatea de a prelua practicile și experiențele omologilor din România și altor state UE în accesarea fondurilor europene, destinate dezvoltării instituțiilor publice și prestării calitative și sustenabile a serviciilor pentru populație.