Chicu: „În prezent trăim din banii pe care singuri i-am adunat de la începutul anului. Speranța este pusă într-un credit de 4 miliarde de lei din partea FMI”
Resursele financiare ale R. Moldova sunt la limită. Prim-ministrul Ion Chicu anunță că la momentul actual pensiile și salariile sunt achitate din banii adunați de Serviciul Vamal în primele două luni ale anului 2020 dar și din banii unui transfer din partea Fondului Monetar Internațional. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.
Premierul a precizat că începând cu 17 martie, au scăzut în jumătate veniturile la bugetul de stat.
„În prezent putem achita pensiile, salariile exclusiv din ce am adunat suplimentar în primele două luni jumătate ale anului. În primele două luni ale anului, Serviciul Vamal a adus în bugetul statului cu 27% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Noi cu acele resurse și supraviețuim. Noi nu printăm bani. Trăim din contul la ceea ce adunăm.
(…) Noi nu suntem un stat care emite valută. Noi nu emitem euro și dolar ca să lansăm pe piață cât ne dorim pentru că unii îi vor schimba în baza cursului stabilit de noi. Dacă vom lansa masiv lei, acest lucru ar însemna inflație, iar pensionarii din 1500-2000 de lei nu vor putea cumpăra o pâine. Nu vom admite acest lucru. Nu are rost să printăm bani. De la faptul că în buzunar vei avea 2000 sau 10 000, dar poți cumpăra o singură pâine, lucrurile nu se schimbă”, a declarat Ion Chicu.
Potrivit lui Chicu, din cauza pandemiei provocatea de noul coronavirus, veniturile la bugetul de stat au scăzut considerabil.
„Noi în prezent trăim din banii pe care singuri i-am adunat de la începutul anului. Unicul transfer pe care l-am primit a fost făcut la începutul anului din partea Fondul Monetar Internațional în valoare de 20 de milioane de dolari. Noi am adunat acei bani în primele două luni ale anului, din contul lor am achitat salariile pentru aprilie, a mai rămas ceva pentru mai”, a mai susținut Chicu.
Chicu a mai declarat că la momentul actual speranța este pusă într-un credit de 4 miliarde de lei din partea Fondului Monetar Internațional.
„Pe 17 aprilie va avea loc ședința Fondului Monetar Internațional care urmează să aprobe un credit de 4 miliarde de lei. Banii vor fi alocați până la sfârșitul lunii aprilie”, a punctat Ion Chicu.
Cun câteva zile în urmă atât premierul Ion Chicu cât și Igor Dodon, șeful statului, a declarat că în timpul apropiat ar putea fi reluate majoritatea activităților economice. Dodon a declarat că acest lucru ar fi posibil dacă se va înregistra „în continuare o dinamică pozitivă” a numărului de persoane infectate cu COVID – 19.