Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Care a fost impactul consecințelor…

Care a fost impactul consecințelor pandemiei de COVID-19 asupra activității transporturilor din R. Moldova

fotograf: Negative Space

Biroul Naţional de Statistică (BNS) informează că în perioada lunilor ianuarie-iunie 2020 cu transportul aerian, rutier și feroviar au fost transportați mai puțini pasageri. Și distanța pe care au parcurs-o călătorii este mult mai mică. Aceste date reflectă și impactul consecințelor pandemiei de coronavirus asupra activității transportatorilor.

În luna iunie 2020, cu transportul public, au fost transportați 3,3 mil. pasageri, cu 60,3% mai puţin comparativ cu acceași lună din anul 2019.

Cu transportul aerian au fost transportați cu 95,5% de pasageri mai puțin, cu cel rutier, aproape cu 60% mai puțin, iar cu cel feroviar cu peste 40% mai puțin.

Parcursul pasagerilor în luna iunie, a constituit 111,6 mln pasageri/km, fiind în descreştere cu 80,5% comparativ cu aceeași lună în 2019.

sursa: https://statistica.gov.md

Datele pentru perioada ianuarie-iunie 2020

În ianuarie-iunie 2020 cu transportul public, au fost transportați 26,3 mln pasageri, cu 48,9% mai puţin ca în perioada similară din anul 2019. Parcursul pasagerilor a constituit 1,2 mil. pasageri-km, fiind în descreştere cu 56,9% comparativ cu ianuarie-iunie 2019.

În perioada cercetată, transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere în total (97,5%), fiind urmat de transportul feroviar (1,4%) și transportul aerian (0,8%).  

Comparativ cu ianuarie-iunie 2019, creșteri au fost înregistrate la transportul fluvial de pasageri (+31,5%). Totodată, se atestă o scădere, față de perioada respectivă din anul 2019, în transportul aerian de pasageri (-69,3%), rutier (-48,7%) și feroviar (-46,4%).

În ianuarie-iunie 2020 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 25,6 mil. pasageri, cu 48,7% mai putin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2019. Ponderea pasagerilor transportați, în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze, în municipiul Chişinău a constituit 56,5%, regiunile de dezvoltare Centru – 19,6%, Nord – 14,4%, Sud – 7,4% și UTA Găgăuzia – 2,1%.

Datele privind transportul de mărfuri

În luna iunie 2020, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,3 mil. tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în perioada similară din anul 2019 cu 10,1%. Volumul de mărfuri transportate cu transportul feroviar a scăzut cu 42,5%, aerian cu – 7,0% iar cu transportul rutier – cu 1,4%. Parcursul mărfurilor, în luna de raport, a constituit 353,3 mil. tone-km, fiind în descreştere cu 4,8% comparativ cu luna iunie 2019.

În ianuarie-iunie 2020 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 7,1 mil. tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în perioada similară din anul 2019 cu 14,2%. Parcursul mărfurilor a totalizat 2,1 mlrd. tone-km, cu 9,8% mai puțin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2019.

În perioada ianuarie-decembrie 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, creșteri au fost înregistrate la transportul rutier de pasageri (+1,4%), iar scăderi au fost atestate la transportul feroviar de pasageri (-32,1%), aerian (-3,2%) și fluvial (-0,1%).