Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   APP: „Multe din neregulile depistate…

APP: „Multe din neregulile depistate la analiza felului în care a fost gestionată în ultimii ani proprietatea publică rezultă din lipsa unei strategii de proprietate a statului”

Foto: APP

Multe dintre neregulile depistate în modul în care a fost gestionată, în ultimii ani, proprietatea publică rezultă din lipsa unei strategii de proprietate a statului și a unor criterii de performanță pentru management și consiliile de administrație, susține Agenția Proprietății Publice (APP). Astfel, instituția anunță că a finalizat „un draft de strategie” pe care o va prezenta Guvernului și o va expune dezbaterilor publice în luna septembrie.

Totodată, Agenția menționează în „raportul de activitate” din primul an al noii conduceri că „în ciuda contextului regional și economic nefavorabil”, unele întreprinderi, precum Fabrica de sticlă din Chișinău, combinatele de vinuri Cricova și Mileștii Mici, Barza Albă și ÎS Nodul Hidroenergetic Costești, și-au îmbunătățit indicatorii.

„În primul an de activitate, cu actuala conducere, Agenția Proprietății Publice a avut de gestionat întâi de toate criza energetică, prin punerea în aplicare a mecanismelor ce au permis procurări de gaze de pe piața din vest de către SA Energocom, pentru a suplini necesarul din rețeaua națională. Directorul Agenției, Eugeniu Cozonac, a spus că din toamna anului trecut, Energocom dintr-o companie obscură se transformă într-o verigă importantă pentru securitatea energetică a țării, pregătită să procure gaze și electricitate de pe piața internațională. Soluționarea diverselor probleme din sectorul energetic va continua să rămână în topul preocupărilor conducerii APP și în următoarele luni, a adăugat Eugeniu Cozonac”, potrivit unui comunicat al Agenției.

În privința parteneriatelor public-private, Agenția afirmă că a întreprins mai multe acțiuni pentru a evalua modul cum au fost sau nu executate angajamentele investiționale.

„Este și cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău, mai multe procese pe acest dosar continuând în instanțele naționale, cât și în cazul modernizării gărilor și stațiilor auto și a finalizării Arenei naționale. La data de 17 mai 2022, partenerul privat în cazul autogărilor a fost notificat despre rezoluțiunea contractului. Dacă nu-și onorează promisiunile, la finele lunii august, acest contract riscă să fie rezoluționat”, precizează APP.

APP a oferit mai multe detalii și despre activitatea întreprinderii de stat Fabrica de sticlă din Chișinău. Aceasta a înregistrat în 2021 un profit de aproape 50 de milioane de lei, iar în prima jumătate a anului 2022 – de circa 36 de milioane de lei. „Chiar dacă întreprinderea este afectată de creșterea substanțială a tarifelor la resurse energetice și la materia primă, urmare a războiului din Ucraina și perturbării lanțurilor logistice, actualul management a reușit să investească două milioane de euro în echipament și are planuri de dezvoltare în viitorul cuptor”, potrivit Agenției Proprietății Publice.