Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Dreptul la viaţă în alb…

Dreptul la viaţă în alb şi negru

Dreptul la viaţă nu este numai un drept garantat de Constituţie, ci şi numele expoziţiei de fotografie vernisată marţi, la Centrul Expoziţional «Constantin Brâncuşi» din Chişinău. Expoziţia prezintă persoanele afectate de HIV/SIDA şi tuberculoză din regiunea transnistreană.

Evenimentul a fost inaugurat de Organizaţia internaţională «Medici fără frontiere» (MFF), şi are scopul «să atragă atenţia publicului asupra persoanelor infectate cu HIV/SIDA, totodată să arate autorităţilor din R. Moldova şi donatorilor internaţionali că misiunile umanitare sunt posibile şi în zone nerecunoscute, aşa cum este Transnistria», declară şeful Misiunii «Medici Fără Frontiere» din Moldova, Mark Walsh.

Fotografiile poartă semnătura lui Alexander Glyadyelov, fotograf din Kiev, care a vizitat Transnistria în vara anului trecut. Autorul a lăsat ca lucrările sale să vorbească de la sine şi s-a abţinut să facă comentarii. El a spus doar că: «Dacă pot să fac măcar puţin pentru ca nişte oameni suferinzi să poate beneficia mai uşor de asistenţă medicală, atunci fac asta».
Lucrările expuse surprind personalul medical la locul de muncă, cum ar fi centrele medicale, policlinicile şi penitenciarele din regiunea transnistreană, în timp ce aceştia acordă asistenţă persoanelor cu virusul HIV/SIDA sau TBC. Pacienţii se fereau să-şi descopere faţa în obiectiv, «din cauza prejudecăţilor legate de bolile de care suferă», consideră Glyadyelov. Fotografiile sunt în alb-negru deoarece autorul nu face fotografii color.

«Nimeni nu trebuie să subestimeze dorinţa de viaţă a pacienţilor infectaţi cu virusul HIV/SIDA şi dreptul lor la viaţă», a spus Mark Walsh. El a adăugat că «expoziţia este consacrată celor circa 800 de pacienţi cărora organizaţia «MFF» le-a acordat asistenţă medicală timp de doi ani şi, de asemenea, personalului medical care dedică timp, energie şi efort pentru tratarea bolnavilor».

Expoziţia «Dreptul la viaţă» se desfăşoară în perioada 24 februarie — 10 martie şi poate fi vizitată în fiecare zi la Centrul Expoziţional «Constantin Brâncuşi» din capitală. Paralel, o expoziţie similară se desfăşoară şi la Tiraspol.

Tatiana NEGRU