Aşa se produce un „Covor” de şase minute…

Doi tineri, o vodcă şi un covor – puse cap-coadă, într-un context amuzant, reprezintă scurtmetrajul „Covorul”, al cineastei de la Chişinău Otilia Babără. Într-un dialog cu tânăra regizoare, am încercat să aflăm mai multe detalii despre film, actori şi felul cum a fost realizat.

Zilele trecute acest film a fost desemnat „Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune” la „Muuuvi Fest” România. Acest festival este la a cincea ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 31 iulie – 3 august în Lăzarea (judeţul Harghita).  Pentru ediţia a cincea s-au înscris 77 de scurtmetraje din 12 ţări.

— Otilia, ce se întâmplă în „Covorul” şi cum a apărut ideea scurtmetrajului?

— Ideea a apărut în anul doi de facultate. Atunci am scris şi scenariul, dar l-am abandonat. Am revenit la el înainte de examenele finale, pentru că trebuia să realizez un scurtmetraj de absolvire. La baza filmului stă o poveste adevărată. Doi tineri, în interpretarea lui Sergiu Voloc şi a lui Ion Jitaru, se întâlnesc să discute la un pahar de vodcă despre petrecerea din noaptea trecută. Când vodca e pe sfârşite, ei încearcă să găsească o modalitate de a mai cumpăra o sticlă. Nu departe de ei, în curte, stă agăţat un covor. Ingenioşi din fire, ei schimbă covorul pe o sticlă de vodcă. Seara, când unul dintre ei se întoarce acasă, îşi dă seama că acel covor era al lui.

— Cine sunt personajele? Ai putea să le descrii şi să ne spui pe cine reprezintă ele?

— Sunt doi vecini care locuiesc în aceeaşi curte. Ei nu prea fac mare lucru decât să bea şi să organizeze petreceri. N-au nici un scop în viaţă. Aceşti băieţi, de fapt, reprezintă majoritatea tinerilor de astăzi, care nu prea au aspiraţii…

— Cum ai ales actorii şi cât de uşor le-a fost acestora să intre în pielea personajelor?

— Pe Sergiu îl cunoşteam de la Cobâleanski (n.a. Igor Cobâleanski – regizor), pentru că am mai lucrat împreună. Iar pe Ion l-am văzut în curtea Academiei şi mi s-a părut interesant şi potrivit ca tipaj. Eu cred că le-a fost tare uşor să interpreteze aceste roluri. Sergiu Voloc nu trebuia să joace nimic. El se juca pe sine însuşi…

— Cât a costat „Covorul”?

— Nimic. A fost făcut cu participarea studenţilor. Operatorul e şi el un fost stundent, iar noi, conform unei reguli vechi şi nescrise, ne ajutăm reciproc. Am cheltuit bani doar pe vodcă.

— Cât timp îţi trebuie ca să produci un film de şase minute?

— Depinde de scenariu… Filmul nostru a fost filmat într-o zi.

— „Eu m-am atrubit”, „i-am făcut faţa numai podlivkă”, „mâncaţ’-aş perspectiva” – sunt doar câteva perle lingvistice pe care le pui în gura celor doi eroi ai tăi. Cum ai scris dialogul şi de unde ai cules aceste expresii?

— Eu aveam în minte un dialog, însă nu l-am scris. Dialogul s-a născut pe platou. Băieţii au improvizat şi ulterior l-am îmbunătăţit, eliminând unele expresii mai vulgare.

— Cum au reacţionat profesorii la acest film, în special la limbaj?

— Nu au comentat filmul. Am înţeles că nu le-a plăcut şi mi-au dat 8,12. Decanul, când a auzit dialogul, şi-a pus mâinile în cap şi a ieşit din sală. Pentru ei un asemenea limbaj nu există, chiar dacă în curtea facultăţii se vorbeşte exact aşa.

— Se comentează că scurtmetrajul e realizat în stilul lui Cobâleanski. Ce poţi spune?

— Există influenţe. Pot spune că eu am făcut şcoala la Cobâleanski, şi nu la Academia de Arte.

— Al cui era, de fapt, covorul?

— Era al bunicii. Mi l-a împrumutat.