Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   16 cetățeni ucraineni au trecut…

16 cetățeni ucraineni au trecut ilegal frontiera de stat. Pentru a ajunge în R. Moldova aceștia ar fi achitat peste cinci mii de dolari fiecare

Sursa foto: border.gov.md

Patru cazuri de trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene, în zona de sud a țării, cu documentarea a 16 cetățeni din Ucraina au fost depistate în ultimele 72 de ore de către angajații Poliției de Frontieră în comun cu Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul General al Carabinierilor (IGC) și în cooperare cu populația locală, se arată într-un comunicat vineri, 5 aprilie.

Incidentele au avut loc în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, Cișmichioi, Leova și Valea Perjei.

„În zona de responsabilitate a SPF Basarabeasca, pe direcția orașului Tvardița, polițiștii de frontieră au observat un grup de bărbați ce înaintau, pe jos, spre interiorul țării. Odată ajunși în localitate, aceștia s-au dispersat, însă intervenția promptă a IP Taraclia și a populației locale, polițiștii de frontieră i-au depistat la scurt timp.

Legitimați la fața locului – nouă cetățeni ai Ucrainei, cu vârste cuprinse între 22 și 44 de ani, care în cadrul cercetărilor s-a confirmat că au intrat ilegal în R. Moldova din Ucraina. 

Străinii au comunicat că pentru a ajunge în R. Moldova, au fost ajutați și ar fi achitat în Ucraina sume de la 5000 până la 9000 de dolari fiecare.

Alți patru străini au depistați în urma măsurilor comune întreprinse de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cișmichioi și IP Vulcănești. Persoanele nu și-au putut justifica prezența în zona de frontieră”. 

Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leova la o colaborare cu IP Leova, pe traseul R34 Cahul – Giurgiulești au oprit în trafic microbuzul „Chișinău-Cahul”, în care au depistat doi cetățeni ucraineni fără intrare legală în R. Moldova.

Încheie șirul ilegalităților un cetățean ucrainean care a trecut clandestin frontiera de stat din Ucraina în R. Moldova prin zona de responsabilitate a SPF Valea Perjei. Acesta a fost depistat de către patrula poliției de frontieră în comun cu angajatul IGC la doar 500 metri distanță de la frontieră.

Toți cetățenii ucraineni sunt solicitanți de azil pe teritoriul R. Moldova.
În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazurile sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor.