Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Sistemul Putin nu cunoaște decât…

„Sistemul Putin nu cunoaște decât limbajul violenței” (DW)

Sursa foto: Reuters

Deși prudenți în declarații legate de accidentul avionului grupării Wagner, politicienii germani nu se declară deloc surprinși de dorința de răzbunare a președintelui Rusiei, scrie Deutsche Welle.

Pentru politicienii germani „e prea devreme pentru concluzii”, după accidentul avionului pe a cărui listă de pasageri s-ar fi aflat și numele liderului  grupării paramilitare Wagner, așa-numita armată privată a Kremlinului, al cărei fondator a căzut de curând în dizgrația președintelui rus Vladimir Putin, după ce a încercat un puci împotriva conducerii Ministerului Apărării de la Moscova și l-a amenințat inclusiv pe șeful statului.

Annalena Baerbock, şefa diplomaţiei germane
Imagine: DW

„Un sistem, o putere, o dictatură construită pe violență va folosi în interior violența”, este de părere șefa diplomației de la Berlin, Annalena Baerbock, într-o intervenție la postul public de radio Deutschlandfunk. Ministra ecologistă a amintit de lungul șir de jurnaliști și opozanți politici asasinați în Rusia, de căderile de la geam și de otrăviri, dar a fost rezervată în privința speculațiilor legate de motivul prăbușirii avionului în care se afla Prigojin, fondatorul Wagner.

Conform listei pasagerilor, făcută public de autoritatea aeronautică rusă, Rosaviatsia, printre cei aflați la bordul avionului prăbușit la circa 200 km nord-vest de Moscova alături de Prigojin era și adjunctul lui la șefia Wagner, Dmitri Utkin.

Cu sau fără Wagner, Rusia își va continua jocurile geopolitice cinice, nu doar în Ucraina ci mai ales în Africa. „Oriunde apare Wagner urmează moarte, distrugere și exploatare”, a punctat Baerbock.

„Era anticipabil”

Deputata liberal-democrată Marie-Agnes Strack-Zimmermann
Imagine: Jens Krick/Flashpic/picture alliance

Posibilitatea ca Prigojin să fi fost asasinat n-ar fi o surpriză pentru șefa comisiei de apărare din Parlamentul federal german (Bundestag). „Că Prigojin va plăti cu viața pentru atacul la Putin era anticipabil”, susține deputata liberală Marie-Agnes Strack-Zimmermann. Un astfel de gest ar arăta „imensa nervozitate a lui Putin și a oamenilor săi de la Kremlin”, a completat parlamentara, într-o declarație pentru grupul de presă RND.

„Era o chestiune de timp”, crede și Roderich Kiesewetter, expertul în politici externe al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), principalului partid german de opoziție. Politicianul presupune că moartea lui Prigojin a fost comandată de Putin.

„Că s-a produs așa repede și a costat încă alte vieți este un indiciu suplimentar al brutalității sistemului putinist”. Germania trebuie să înțeleagă că „nu se poate negocia cu acest sistem, care nu cunoaște decât limbajul violenței”, a completat deputatul conservator, care a deținut funcții de conducere în statul major al armatei federale germane, înainte de a intra în politică.

Politicianul creştin-democrat Norbert Röttgen
Imagine: Nassim Rad/Tagesspiegel/picture alliance

Rămâne de văzut dacă, odată decapitată, gruparea Wagner va dori să se răzbune sau va resimți lipsa unei conduceri ferme, completează Norbert Röttgen, deputatul CDU specializat pe afaceri internaționale. „Sistemul lui Putin are însă de acum fisuri pe care nu le va mai putea stopa”, crede el. 

Fostul ambasador german la Moscova, Rüdiger von Fritsch, ale cărui cărți despre Putin au fost traduse și în limba română, atrage atenția că deocamdată ne situăm exclusiv în zona speculațiilor. „Până la urmă, nici măcar nu știm dacă Prigojin se afla în avion”, cel puțin nu înainte de a se confirma că filmările făcute la îmbarcarea pasagerilor, cu șeful Wagner printre ei, sunt autentice, a adăugat diplomatul, într-o emisiune de analiză politică difuzată de televiziunea publică germană ZDF.