Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Secretara generală adjunctă a OCDE:…

Secretara generală adjunctă a OCDE: „Inflația ar putea încetini în 2023”

Sursa: Lisbon Council

Laurence Boone, secretara generală adjunctă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), oferă, în cadrul unui interviu cu publicația Le Journal du Dimanche, un pronostic asupra situației din Franța și Europa, informează AFP, citată de Agerpres.

Economista evaluează faptul că invazia rusă a Ucrainei ar putea costa Europa „până la un punct şi jumătate” de creştere, în funcţie de durata conflictului, în timp ce inflaţia ar putea creşte cu „până la două puncte şi jumătate”.

Aceste estimări, conform secretarei OCDE, au un „grad de incertitudine ridicat”, subliniind că va fi necesar să fie efectuată „o reflecţie aprofundată asupra subiectelor fundamentale, printre care securitatea alimentară, energetică şi digitală, precum şi ca organizarea schimburilor comerciale”.

La întrebarea privind creşterea generală a preţurilor în urma războiului din Ucraina, Laurence Boone a spus că actualul conflict „împinge în sus anticipările preţurilor pentru cereale şi îngrăşăminte, Rusia şi Ucraina fiind exportatoare”, şi că „ar putea afecta nu numai recoltele din acest an, dar eventual şi cele din 2023”.

Experta menționează că șocul economic „nu este comparabil cu cel suferit în anii 1970, deoarece instituţiile sunt diferite. Inflaţia va rămâne ridicată în acest an, dar ar putea începe să scadă în 2023, în funcţie de evoluţia războiului”, precizează Boone. Ca răspuns la această criză, economista preconizează spre o „dezvoltare de politici fiscale ţintite pentru a ajuta gospodăriile şi întreprinderile să treacă peste asta”.

„Restricţiile la export trebuie evitate – nu au dat niciodată rezultate bune în trecut, dimpotrivă. Măsurile bugetare ţintite vor ajuta politica monetară făcând posibilă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste, păstrând în acelaşi timp puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili, fără a pune în pericol tranziţia energetică”, a adăugat Laurence Boone.

Creșterea prețurilor la gazelor naturale se datorează mai multor factori de la nivel global, printre care se numără războiul și invazia Rusiei în Ucraina, dar și impactul pandemiei de Covid-19.