Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Reprezentantul așa-numitei republici Osetia de…

Reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, Vitali Iancovskii, nu a fost lăsat să intre în R. Moldova

Sursa: Vitali Iancovskii/Facebook

Reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, Vitali Iancovskii, nu a fost lăsat să intre pe teritoriul R. Moldova și a primit o interdicție valabilă pentru cinci ani.

Contactați de IPN, reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat că în urma verificărilor efectuate, Vitali Iancovskii a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu Legea privind regimul străinilor în țară.

Conform datelor de pe site-urile autorităților din stânga Nistrului, consultate de sursa citată, Vitali Iancovskii a fost numit în această funcție pe 10 aprilie 2017. Anterior, el a deținut mai multe funcții în administrația de la Tiraspol.

Osetia de Sud este o regiune separatistă din Georgia, care s-a autoproclamat independentă în decembrie 1991. Ea este recunoscută doar de către Federația Rusă, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Siria. Din 2006, Osetia de Sud și regiunea transnistreană se recunosc reciproc ca state independente.