Reacția Mitropoliei, după decizia autorităților de a suspenda slujbele religioase
Mitropolia Moldovei susține că a luat act de hotărârea autorităților cu privire la suspendarea manifestațiilor religioase, inclusiv slujbele bisericești, însă, chiar și în așa, „clerul de mir și monahal este încurajat de Mitropolitul Vladimir să săvârșească în continuare Sfânta Liturghie”.
Mesajul Mitropolitului Vladimir:
„Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, constatând cu regret și îngrijorare această situație critică, declanșată atât la nivel național, cât și global, reiterează îndemnul către slujitori și credincioși să păstreze liniștea lăuntrică și să petreacă această perioadă în postire și în rugăciune.
Totodată, clerul de mir și monahal este încurajat să săvârșească în continuare Sfânta Liturghie – legătura noastră tainică cu Dumnezeu Atotțiitorul, prin care primim Leacul nemuririi și Doctoria pentru a nu muri (Sf. Ignatie Teoforul).
Biserica reprezintă pentru întreaga umanitate spațiul vindecării, fiind dintotdeauna un incontestabil spital duhovnicesc, nu însă un loc al contaminărilor.
Drept-măritor popor al lui Dumnezeu, Să ne încredem cu toată ființa noastră în Hristos Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, și în Sfânta Sa Biserică; astfel, vom izbuti să trecem și peste această încercare!”.
Autoritățile R. Moldova au anunțat vineri, 13 martie, că toate manifestațiile religioase, inclusiv slujbele bisericești, vor fi suspendate începând pe o perioadă de 14 zile.