„Războiul legitimează violența în întreaga societate.” Cum s-a transformat tortura, dintr-o metodă obișnuită de interogatoriu, într-o metodă aprobată de societate

La doar o zi după atacul terorist de la centrul comercial „Crocus City Hall”, pe canalele de Telegram au început să apară filme cu reținuții care sunt torturați cu bestialitate. În imagini se vede cum unui bărbat i se taie urechea, după care este silit s-o mănânce, altul este electrocutat cu fire prinse de organele genitale. Toate aceste videoclipuri au ajuns pe internet nu în urma unor scurgeri de informații, ci au fost publicate în mod conștient și deliberat pe canalele de Telegram asociate forțelor de ordine și PMC „Wagner”.

Novaya Gazeta. Baltia relatează cum tortura, devenită o metodă obișnuită de interogatoriu în Rusia, în prezent se transformă într-o metodă aprobată de societate.

Ce este tortura?

Tortura este deseori înțeleasă drept actul de violență comis de o persoană cu un scop anumit: pentru a obține o mărturisire, pentru a forța pe cineva să-l incrimineze pe altcineva. Tortura însă este nu doar o metodă de obținere a informațiilor, ci și dorința de a pedepsi pentru o crimă sau o abatere.

„Acesta este exact motivul pentru care majoritatea țărilor occidentale nu extrădează infractorii condamnați în țările din Asia Centrală. Însăși condițiile din aceste închisori sunt considerate chinuitoare”, explică Kiril Titaev, sociolog și cercetător în domeniul forțelor de ordine.

În Codul Penal al F. Ruse nu este un articol separat care să vizeze tortura. Timp de mulți ani, activiștii pentru drepturile omului, în special organizații precum «Команда против пыток» („Echipa împotriva torturii”, n.r.) și «Общественный вердикт» („Verdictul public”, n.r.), au făcut lobby pentru adoptarea unor amendamente relevante, însă cererile lor au fost auzite doar parțial.

În vara anului 2022, Duma de Stat a F. Ruse a aprobat un proiect de lege cu modificări la mai multe articole din Codul penal care ar fi trebuit să înăsprească pedeapsa pentru tortură, dar activiștii pentru drepturile omului îl numesc „un semipreparat în loc de o normă legislativă reală”. Un articol separat care să prevadă pedepse pentru tortură așa și nu a apărut în Codul penal.

„Nimeni nu vrea să vadă statistici despre tortură”

Modificările elaborate de Duma de Stat au înăsprit pedepsele, în special, în temeiul articolului privind abuzul de putere (art. 286 din Codul penal). Acest lucru, potrivit activiștilor pentru drepturile omului, nu este suficient pentru a proteja cetățenii și pentru a-i pedepsi proporțional pe torționari.

„Tortura nu poate fi un abuz de putere”, explică Asmik Novikova, sociologă, șefă programe de cercetare la Fundația «Общественный вердикт». „Din această formulare rezultă că există anumite puteri legale care, dacă sunt folosite incorect, se transformă în tortură. Acest lucru este absurd, deoarece, din start, tortura presupune provocarea intenționată de suferință excesivă unei persoane. Organele de aplicare a legii nu au și nu pot avea așa competențe.”

În al doilea rând, noua legislație nu prevede pedepse pentru „consimțământul tacit” și „complicitate” – pentru cei care cunosc despre cazuri de tortură, dar închid ochii la acestea.

Principalul motiv pentru care Rusia încă nu a reușit să adopte o legislație eficientă care să interzică tortura, așa cum spune Titaev, este cel ideologic: „Nimeni nu vrea să vadă statistici despre tortură”. Cu toate acestea, activiștii pentru drepturile omului reușesc să contabilizeze cazurile care sunt intentate împotriva forțelor de ordine în temeiul articolului privind abuzul de putere cu utilizarea violenței. În 2019, de exemplu, au fost 259 de astfel de cazuri, iar în 2022 – 257 de cazuri.

Răul „admisibil”

Violența polițienească și fenomenul torturii asociat acesteia există nu doar în Rusia. Problema este răspândită în întreaga lume, singura diferență constând în faptul că tortura este investigată și pedepsită în mod diferit.

„Atunci când un ofițer de poliție trebuie să-și îmbunătățească performanța curentă prin orice mijloace, cea mai ușoară cale de a face acest lucru este să încalce regulile, folosind tortura. Deocamdată, nu vedem dorința statului nostru de a schimba sistemul de lucru al organelor de drept”, explică Serghei Babineț, șeful de la «Команда против пыток» într-o conversație cu jurnaliștii de la „Current time”.

Asmik Novikova este de acord cu această poziție. În plus, aceasta este convinsă că utilizarea pe scară largă a torturii este o consecință directă a impunității celor care o comit. Potrivit activistei pentru drepturile omului, angajații forțelor de ordine nu se grăbesc să investigheze acest tip de infracțiuni, deoarece fac parte din același sistem, al cărui scop nu este de a stabili adevărul, ci de a pedepsi.

„Acești oameni sunt colegi, nu vor să investigheze tortura pe care o comit colegii lor. Acesta este un conflict de interese de neînvins”, punctează Novikova.

Sociologul Titaev conectează practica torturii cu un nivel ridicat de toleranță al societății față de violență în general, fie și o violență „inocentă”. Cea mai elocventă ilustrare a acestui fapt este bine-cunoscuta zicală „Închisoarea nu este o casă de vacanță”. În mintea rușilor, a civililor și a forțelor de ordine, este destul de ferm înrădăcinată ideea că a provoca suferință este una dintre formele și funcțiile pedepsei.

În același timp, problema persistă în multe alte țări, spune sociologul. De exemplu, în SUA, în unele țări europene și în America Latină, deținuții sunt trimiși în izolare pentru perioade lungi de timp, ceea ce contravine recomandărilor ONU.

Torturarea teroriștilor

Activiștii pentru drepturile omului și jurnaliștii vorbesc de zeci de ani despre faptul că forțele de ordine rusești torturează oamenii. Organizații precum «Общественный вердикт» documentează cazurile penale de tortură și înregistrează mărturiile victimelor. Cu toate acestea, dovezile video ale torturii au început să apară în mass-media abia recent.

O trăsătură distinctivă a videoclipurilor cu fapte de tortură din închisori și din secții de poliție este faptul că acestea au apărut pe internet împotriva voinței celor care au torturat. În unele cazuri, aceste postări au dus chiar la procese penale, condamnări și pedepse cu închisoarea.

După izbucnirea războiului, atitudinea față de tortură și față de afișarea violenței, în general,  în societate, s-a schimbat dramatic. Tortura a devenit acum un motiv de mândrie. Publicarea conștientă a actelor de violență se mai întâmplase. Așa a fost cazul prizonierului Evgheni Nujin, execuția căruia a fost publicată de un canal de Telegram asociat cu PMC „Wagner”. În videoclip, Nujin declară că în septembrie a plecat să lupte de partea Ucrainei, iar în noiembrie a fost răpit din Kiev. Bărbatul s-a trezit într-un subsol, unde i s-a spus că „va fi judecat”. În înregistrarea video se vede cum Nujin este omorât cu un baros. Kremlinul a declarat la momentul respectiv că nu poate comenta această publicație. „Nu este treaba noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Tortura ca instrument de interogatoriu și tratament al prizonierilor de război este, de asemenea, recomandată în mod deschis de anumite grupuri afiliate armatei ruse, cum ar fi Grupul diversionist de asalt „Rusici”. În toamna anului 2022, a devenit cunoscut că luptătorii acestei unități aveau instrucțiuni despre cum să se comporte cu soldații ucraineni capturați: se recomanda tăierea degetelor, urechilor și introducerea de ace sub unghii.

În timp ce cazurile anterioare de violență prezentate în public au provocat reacții contradictorii în societate, imaginile cu torturarea celor suspectați de implicare în atacul de la Crocus au fost, per general, acceptate și înțelese de public. Nu a existat nicio încercare de a investiga comportamentul flagrant al forțelor de ordine în timpul arestării și interogatoriilor inițiale. Iar cei care i-au torturat nu au avut nicio îndoială că nu vor fi pedepsiți pentru acest lucru: imaginile torturii au fost publicate prin canale de încredere chiar de reprezentanții forțelor de ordine care au filmat abuzurile cu telefoanele lor.

„În acest fel, autoritățile ruse, prin intermediul forțelor de ordine, trimit un semnal că totul este permis în raport cu dușmanii”, susține sociologul Iskander Iasaveev. „Orice limită poate fi depășită. În plus, cruzimea devine un fel de raport, o demonstrație de eficiență.”

Această poziție este împărtășită și de Asmik Novikova:

„O utilizare atât de demonstrativă a metodelor barbare de lucru se datorează faptului că oamenii care folosesc aceste metode știu că nu vor fi pedepsiți.

În plus, folosirea violenței împotriva persoanelor care au comis un act de teroare complet sălbatic și crud este percepută ca fiind aprobată. Aceasta este o nouă înțelegere a ceea ce înseamnă muncă eficientă.”

După începerea invaziei rusești pe scară largă în Ucraina, multe instituții de presă și experți au început să vorbească despre o creștere iminentă a violenței în Rusia. Jurnaliștii au documentat deja multe relatări despre unii oameni care, după ce au fost eliberați din închisori și au luptat, s-au întors „la viața civilă” și au comis din nou crime: jafuri, violuri și omoruri.

Este dificil de evaluat dinamica atitudinii rușilor față de tortură. După începerea războiului, a devenit deosebit de greu pentru cercetători și sociologi să se bazeze pe răspunsuri sincere din partea respondenților. Potrivit datelor Levada-Center pentru anul 2021, fiecare al cincilea rus consideră că, uneori, în cazuri extreme, utilizarea torturii este acceptabilă. Nu se știe care vor fi rezultatele aceluiași sondaj în 2024.

Redactare și adaptare: Olga BULAT