Principală  —  Ştiri   —   Raportul pentru Hotărârea Parlamentului care…

Raportul pentru Hotărârea Parlamentului care prevede stabilirea alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie, aprobat

Comisia parlamentară – Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat miercuri, 13 mai, raportul pentru hotărârea Parlamentului care prevede stabilirea alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie 2020. Anunțul a fost făcut de către membrul Comisiei, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, deputatul fracțiunii parlamentare PAS, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a anunțat că raportul cu privire la Hotărârea Parlamentului care prevedere stabilirea alegerilor prezidențiale din această toamnă pentru data de 1 noiembrie a fost aprobat de către Comisia parlamentară.

„Deși am propus ca Parlamentul prin consens să stabilescă data alegerilor și să nu fie o anexă a Președinției, deputații PSRM și PD din comisie nu au susținut propunerea. Rămâne ca plenul Parlamentului să ia decizia finală”, a scris Litvinenco pe Facebook.

Luni, 11 mai, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a venit cu propunerea ca alegerile prezidențiale ordinare din toamna acestui an să se desfășoare pe data de 1 noiembrie. Tot în aceeași zi Partidul Socialiștilor a anunțat că proiectul de hotărâre în acest sens a fost înaintat în Parlament.