Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Raport ONU: Concentrația de dioxid…

Raport ONU: Concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a avut, în 2024, cea mai mare creștere din ultimii 70 de ani. Oceanele și pădurile își pierd capacitatea de a absorbi gazele nocive

Foto: Reuters/Marko Djurica//File Photo

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) scrie în cel de-al 21-lea raport privind gazele cu efect de seră, că în 2024, concentrația medie de dioxid de carbon a crescut cu 3,5 părți per un milion, la 424 de părți per un milion. Este cea mai mare creștere de la începutul măsurătorilor moderne, în 1957, scrie The Guardian.

Evoluția adâncește criza climatică globală și nevoia de a determina în ce măsură mai absorb pădurile și oceanele emisiile poluante. Oceanele mai calde și vegetația afectată de secetă și incendii au o capacitate mult mai redusă de a absorbi dioxidul de carbon din atmosferă. Fenomenul El Nino, activ în 2023-2024, a accentuat această tendință.

OMM avertizează că următoarele două gaze cu efect de seră rezultate în urma activităților oamenilor – metanul și protoxidul de azot – au atins valori record. Față de epoca preindustrială (înainte de 1750), concentrațiile acestor gaze au crescut cu 166%, respectiv 25%.

„Căldura prinsă de CO2 și celelalte gaze cu efect de seră accelerează încălzirea globală și agravează fenomenele meteorologice extreme. Reducerea emisiilor este esențială nu doar pentru climă, ci și pentru siguranța economică și bunăstarea populației”, explică secretarul general adjunct al OMM.

OMM precizează că, pe lângă arderea continuă a combustibililor fosili – petrol, gaze naturale și cărbune – și incendiile de vegetație tot mai frecvente au contribuit la această creștere dramatică. Anul 2024 a fost marcat de incendii devastatoare pe continentele americane, alimentate de condiții extrem de calde și uscate, într-un context în care 2024 a fost cel mai călduros an înregistrat până acum.

Raportul OMM a fost publicat cu o lună înaintea Summitului ONU pentru climă COP 30, care va avea loc între 10 și 21 noiembrie în Brazilia.