Profesori de istorie și oficiali s-au reunit la Conferința „9 Mai: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană”. Perciun: „Diferența dintre istorie și propagandă trebuie explicată tinerilor”
Peste 1200 de profesori de istorie, cercetători, experți și oficiali din R. Moldova și din străinătate au participat sâmbătă, 9 mai, la Conferința științifică „9 Mai: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cu ocazia Zilei Europei.
Evenimentul a marcat lansarea „Decadei valorilor general-umane” – o serie de activități educaționale și tematice desfășurate în instituțiile de învățământ din întreaga țară în perioada 8-15 mai 2026. În cadrul acesteia, elevii și profesorii vor participa la lecții tematice, dezbateri, expoziții, concursuri și activități dedicate memoriei istorice, valorilor păcii și reconcilierii, precum și parcursului european al R. Moldova.
„Nu putem să tolerăm suprapunerea comemorării victimelor războiului cu glorificarea regimului sovietic. Viitorul european al R. Moldova înseamnă alegerea adevărului în locul propagandei”, a declarat președinta Maia Sandu.

De asemenea, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a evidențiat rolul esențial al profesorilor și istoricilor în menținerea coeziunii societății moldovenești.
„Dumneavoastră ați explicat elevilor – și, prin ei, comunităților întregi – diferența dintre istorie și propagandă, dintre patriotism și ură, dintre comemorarea demnă a victimelor și folosirea trecutului în scopuri politice. Tocmai această muncă – de a explica, de a clarifica, de a apăra adevărul istoric – este una dintre cele mai importante forme ale educației patriotice. Doar așa formăm tineri care își cunosc țara, își respectă istoria, înțeleg libertatea și simt responsabilitate față de R. Moldova.”

Conferința a reunit profesori de istorie și educație pentru societate din toate raioanele țării, alături de istorici, cercetători și experți din R. Moldova și Ucraina.
Programul evenimentului a inclus două paneluri tematice, prezentări și sesiuni de discuții dedicate istoriei, culturii memoriei și importanței integrării europene pentru viitorul R. Moldova. În cadrul conferinței a avut loc și festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul Republican „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”.
Totodată, în perioada 8-15 mai 2026, toate instituțiile de învățământ publice și private din țară vor desfășura lecția tematică „Moldova și Europa: valori comune și drumuri de viitor”, organizată în clasele I-XII în cadrul disciplinelor Istoria românilor și universală, Educație pentru societate, Dezvoltare personală și Educație moral-spirituală.




