Principală  —  Ştiri   —   Primele 40 de autobuze școlare…

Primele 40 de autobuze școlare achiziționate de MEC cu suportul Guvernului României au ajuns în școlile din R. Moldova

Foto: MEC

Ministerul Educației și Cercetării a repartizat, joi, 29 august, primele 40 de autobuze școlare din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României. Mijloacele de transport vor ajunge în instituții de învățământ din toate raioanele țării și vor acoperi necesitățile de deplasare a peste 2000 de elevi, potrivit unui comunicat.

Cele 40 de autobuze au câte 17 locuri și respectă standardele europene, fiind echipate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiționat și cu treaptă de urcare/coborâre pentru copii, conform declarației MEC.

La selectarea instituțiilor beneficiare de autobuze școlare s-a ținut cont de un șir de criterii, printre care localitățile arondate de unde se transportă copiii și distanța parcursă până la cea mai apropiată instituție de învățământ;  modul de deplasare a copiilor până la școală (cu transport arendat, public etc), scrie MEC.

„Autobuzele vor contribui foarte serios la îmbunătățirea calității în educație. Microbuze școlare au mai fost donate și anterior Republicii Moldova. În 2014-2015 au existat programe de reabilitare a grădinițelor și școlilor din Republica Moldova. Deci, vedem continuitate, consecvență și perseverență. Este modul în care Bucureștiul poate să vină în sprijinul Republicii Moldova atunci când este nevoie”, a menționat Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, în cadrul evenimentului de repartizare a autobuzelor.

De-a lungul anilor, Guvernul României a alocat resurse considerabile pentru îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de învățământ din țara noastră, potrivit comunicatului.

Totodată, sprijinul se referă și la proiectul de reparare/renovare a grădinițelor, prin care au beneficiat de suport circa 1100 de instituții preșcolare.  

România a susținut și anterior asigurarea cu autobuze a instituțiilor de învățământ din Republica Moldova.

Astfel, în anul 2014 Guvernul României a oferit o donație de 100 de microbuze destinate transportului de elevi, alte 95 de unități de transport școlar fiind oferite țării noastre în anul 2017.