Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Primarul de la Boldurești, acuzat…

Primarul de la Boldurești, acuzat de moartea unui minor, ar fi agresat în 2020 un bărbat, aplicându-i multiple lovituri. Nicanor Ciochină a fost reținut pentru 72 de ore

Sursă foto: YouTube/ life.md

Oamenii legii confimă că au pornit o cauză penală pe un caz ce vizează fapte de tortură, tratament inuman și degradant, atribuite primarului comunei Boldurești din raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, informează joi, 29 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit probelor administrate, în primăvara anului 2020, când la fel era edil al localitǎții, acesta ar fi agresat un bărbat, aplicându-i multiple lovituri și adresându-i injurii.

„În continuare, victima, care întâmpina dificultăți de deplasare, ar fi fost impusă să se deplaseze la locul presupusei fapte (incendierea vegetației), fiind ulterior constrânsă fizic și psihic, iar acțiunile ar fi fost fixate prin fotografii realizate de către acesta”, a precizat IGP.

Recent, oamenii legii au fost sesizați în privința acestui caz, fiind verificate și elucidate toate faptele.

Ciochină a fost reținut pentru 72 de ore.

IGP menționează că investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și adoptării deciziilor legale ce se impun.