Principală  —  Ştiri   —   Președinta Sandu, la întâlnirea cu…

Președinta Sandu, la întâlnirea cu diaspora din New York: „Cu participarea concetățenilor stabiliți în diferite țări putem dezvolta R. Moldova. Îmi doresc să transformăm tara, astfel încât toți moldovenii stabiliți peste hotare să-și dorească să revină acasă”

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în cadrul vizitei oficiale efectuată în SUA cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți de mai mulți ani la New York. Reprezentanții instituției prezidențiale a menționat că din cauza situației pandemice, discuția a avut loc în format restrâns.

„Interlocutorii mi-au împărtășit din experiența lor de viață și de activitate în SUA, am discutat și despre planurile lor de reconectare cu Republica Moldova. Am vorbit și despre oportunitățile economice și investiționale ce vor apărea în țară în urma schimbărilor inițiate de noua guvernare de la Chișinău”, a spus președinta Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit concetățenilor noștri de la New York pentru implicarea activă în promovarea schimbărilor de la Chișinău.

„Noi contăm pe ei și mai departe. Cu participarea moldovenilor stabiliți în diferite regiuni ale globului, putem dezvolta mai rapid și mai eficient țara noastră. Îmi doresc să transformăm Moldova, astfel încât toți moldovenii stabiliți peste hotare să-și dorească să revină acasă”, a menționat Maia Sandu.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut miercuri, 22 septembrie, un discurs la Adunărea Generală a ONU desfășurată la New York. În cadrul discursului, șefa statului a vorbit despre schimbările climatice, pandemia de COVID-19, lupta împotriva corupției, consolidarea sistemului judecătores și soluționarea conflictului din regiunea transnistreană. Șefa statului a reiterat poziția R. Moldova cu privire la identificarea unei soluții pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană și retragerea completă a forțelor ruse. Detalii aici