Principală  —  IMPORTANTE   —   Precizările Ministerului Sănătății legate de…

Precizările Ministerului Sănătății legate de decesul femeii de la Soroca, căreia i s-a făcut rău în timp ce aștepta să depună cererea pentru compensațiile la energie

Sursa foto: MS

Femeia de la Soroca căreia i s-a făcut rău în timp ce aștepta să depună cererea pentru compensațiile la energie a fost transportată la spital, însă, în momentul prezentării în instituția medicală, aceasta nu mai prezenta semne vitale. Decesul a fost constatat de personalul medical, informează Ministerul Sănătății (MS) printr-un comunicat. Anterior, Ministerul Muncii și Protecției Sociale al R. Moldova (MMPS) a declarat că femeia a fost transportată la spital, unde a decedat ulterior.

Potrivit autorităților din sănătate, informațiile privind istoricul medical, diagnosticele, investigațiile și deciziile terapeutice individuale sunt protejate de secretul medical, inclusiv după deces.

„Ministerul Sănătății regretă decesul femeii din Soroca și transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Este o pierdere dureroasă, care trebuie abordată cu respect, empatie și responsabilitate. Potrivit informațiilor disponibile, în urma incidentului produs la Soroca, a fost solicitată intervenția serviciului de asistență medicală urgentă. Femeia a fost transportată la spital, însă, la momentul prezentării în instituția medicală, aceasta nu mai prezenta semne vitale, decesul fiind constatat de personalul medical.

Înțelegem preocuparea publică și necesitatea clarificării circumstanțelor acestui caz. Totodată, considerăm esențial ca orice concluzie privind împrejurările și cauzele decesului să se bazeze pe constatări medicale obiective, fără speculații sau interpretări premature (…). Respectarea confidențialității reprezintă atât o obligație legală, cât și un principiu fundamental al eticii și deontologiei medicale.

Ministerul Sănătății susține clarificarea obiectivă a tuturor aspectelor relevante și va coopera cu instituțiile competente, în limitele atribuțiilor sale și cu respectarea prevederilor legale. Considerăm că informarea corectă a societății trebuie să meargă împreună cu respectul pentru demnitatea persoanei decedate, protejarea drepturilor familiei și responsabilitatea de a comunica exclusiv informații verificate”, se menționează în comunicat.

Pe 3 noiembrie 2026, o femeie aflată în incinta Primăriei municipiului Soroca, în așteptarea depunerii cererii pentru compensațiile la energie, a acuzat o stare de rău. Ulterior a decedat. Potrivit unui comunicat al MMPS, cauzele decesului sunt în curs de clarificare.

Potrivit informațiilor preliminare, femeia se afla în incinta Primăriei împreună cu soțul său și fusese recent externată din spital. Conform autorităților, asistenții sociali comunitari prezenți la fața locului au intervenit imediat ce femeia a acuzat starea de rău pentru acordarea primului ajutor și au solicitat intervenția Serviciului 112.

„Apelul pentru asistență medicală urgentă a fost efectuat, iar echipajul medical a ajuns la fața locului rapid. Persoana a fost preluată de echipajul medical pentru acordarea asistenței de specialitate. Ulterior, asistenta socială a fost informată despre decesul femeii la spital”, afirmă reprezentanții Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

La această etapă, cauzele decesului nu sunt cunoscute, acestea urmând să fie stabilite de instituțiile competente.

Prin urmare, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a condamnat orice tentativă de a specula asupra circumstanțelor tragice ale acestui caz și de a stabili, fără probe și fără concluziile instituțiilor competente, o legătură directă între timpul de așteptare pentru depunerea cererilor de compensații și decesul persoanei.

„În contextul insinuărilor referitoare la condițiile de depunere a cererilor pentru acordarea compensațiilor, reiterăm că, la sediul din Soroca, durata medie de procesare a unei cereri este de aproximativ 5-6 minute. La momentul respectiv, la sediul Primăriei municipiului Soroca se aflau 19 persoane în așteptare, iar procesul de înregistrare era asigurat de 5 asistenți sociali, fiecărui asistent social revenindu-i, în medie, aproximativ patru persoane. Până la ora prânzului, toate persoanele aflate la rând fuseseră deservite, fără a mai exista persoane în așteptare”, au precizat responsabilii de la Minister.

Totodată, instituția a reamintit că în Soroca, ca și în celelalte raioane, activează și o echipă mobilă care se deplasează la domiciliul persoanelor ce nu se pot prezenta fizic pentru depunerea cererilor de compensații.