Principală  —  Ştiri   —   Polițiștii de frontieră învață cum…

Polițiștii de frontieră învață cum să răspundă la eventuale incidente cu materiale nucleare și radioactive

Sursă: border.gov.md

În perioada 15-18 aprilie 2024, polițiștii de frontieră, alături de reprezentanții instituțiilor de forță din R. Moldova, au participat la un exercițiu organizat și desfășurat de către Departamentul pentru Energie al SUA, Administrația Națională de Securitate Nucleară, și Biroul de Detectare și Descurajare a Contrabandei Nucleare, potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră.

Cursul de instruire s-a desfășurat la Direcția Regională Sud a Poliției de Frontieră.

În debutul programului, șefa adjunctă a Poliției de Frontieră, Diana Salcuțan a declarat: „Acest exercițiul tactic reprezintă nu doar o demonstrație a capacităților noastre, ci și o confirmare a angajamentului nostru ferm față de protecția țării noastre și a cetățenilor ei. În acest context, vreau să menționez că tematica instruirii este una binevenită exact acum, în perioada în care securitatea din regiune este amenințată de conflictul din Ucraina”.

Scopul exercițiului a fost de a îmbunătăți abilitățile și pregătirea în detectarea surselor radioactive și în tehnici de investigare a acestora. Delegația din SUA a împărtășit experiența și bune practici din domeniul securității nucleare și a antrenat specialiștii de profil din Republica Moldova”, punctează Poliția de Frontieră.

Poliția de Frontieră relatează că programul a inclus „atât sesiuni teoretice, cât și un exercițiu practic de amploare în teren, concentrat pe depistarea substanțelor radioactive și nucleare”.

Partea practică a fost desfășurată pe sectorul verde al frontierei, „acest exercițiu având drept scop fortificarea capabilităților organizaționale, testarea și îmbunătățirea abilităților operaționale ale polițiștilor de frontieră implicați în exercițiu în sfera prevenirii, combaterii, investigării și urmăririi penale a cazurilor de trafic transfrontalier cu materiale nucleare și radioactive, utilizarea echipamentului tehnic din dotarea Poliției de Frontieră”.