Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Vlad Filat la cinci luni…

Vlad Filat la cinci luni de la arest: după orice încercare de a declara ceva, condițiile de detenție se înăspresc brusc

„Astăzi se împlinesc cinci luni din ziua în care am fost încătușat. Exact acum cinci luni, în ziua arestului am declarat ca totul este o înscenare, ca reținerea mea face parte dintr-un scenariu regizat în cele mai mici detalii, iar scopul adevărat este preluarea totală a puterii în Moldova.

Sa facem o mică retrospectivă: oare nu asta s-a întâmplat în aceste cinci luni?
Totul a început cu demisia lui Dorin Drăguțan, demisie pusă la cale după o întâlnire tete-a-tete cu finul NOBIL.

După ce m-au izolat total, au demis guvernul Streleț. Își mai amintește cineva pentru ce? Suspiciuni de corupție, parcă așa striga de la tribuna purtătorul de cuvânt al partidului condus de Plahotniuc, Marian Lupu. După așa acuzații ar trebui sa urmeze ceva? O anchetă, de exemplu. Măcar, așa, de ochii lumii. Ce a urmat? Nimic. Și nici nu putea sa aibă loc ceva. Pentru că e clar pentru toți: a fost doar un pretext inventat.

Izolarea mea a dus, așa cum era de așteptat, la ruperea fracțiunii. Unii șantajați (vă amintiți dragi colegi, cum îmi plângeați pe umăr ca sunteți presați… apropo, v-ați rezolvat problemele?), alții cumpărați.

Într-un final Moldova a ajuns sa fie capturata în totalitate!”, a scris administratorul paginii de facebook al lui Vlad Filat din numele său.

„În tot acest timp, cel mai mare show organizat vreodată în Parlament, soldat cu retinerea mea în direct la televizor, s-a transformat într-o ședința de judecată care are loc pe întuneric, cu ușile închise și cu presa păzită de mascați înarmați cu automate.

Deși am cerut în repetate rânduri ca procesul sa fie unul public, în asa fel ca fiecare dintre voi să afle adevărul, sa vadă acele așa zise probe, bâlbâielile lui Shor, ochii plecați ai judecătorilor, procurorii, au încălcat din nou legea, și au ținut de indicațiile transmise în șoaptă de patronul cu sediul de pe Cantermir: totul trebuie sa se desfășoare cu ușile închise.

Faptul că acest proces de judecată nu este public, demonstrează clar ca este vorba despre un DOSAR POLITIC. Un dosar care urmărește un singur scop: distrugerea mea și a PLDM-ului.

Fac un apel către societatea civilă. Cereți transparență. Nu lăsați ca dosarele cu o rezonanță publică atât de mare sa fie judecate pe întuneric. Ori, întunericul e locul unde Plahotniuc se simte în apele lui.Eu voi continua să lupt. Voi încerca să-mi demonstrez nevinovăția chiar dacă mi se șoptește că sentința este deja pregătită. Voi încerca să transmit mesaje, deși fiecare pas al meu este strict monitorizat, iar corespondența verificată și orice informație pe care vreau sa o fac publică ajunge mai întâi pe strada Cantemir.

Și, la final, o întrebare pentru cel mai mare luptător pentru adevăr. Domnule Ghimpu, ați spus că nu coborâți din copac până când Shor nu va fi arestat? Am auzit ca totuși v-ați dat jos, doar că ați ajuns direct în buzunarul lui Plahotniuc. Cum e acolo? E călduț și bine?

Precizez ca după orice încercare de a declara ceva, condițiile de detenție se înăspresc brusc. Sub pretexte, bineînțeles legale, îmi sunt organizare percheziții inopinate. Sau, având dreptul la 20 de minute de telefon pe săptămână, sunt pus în situația să aleg: vorbesc la telefon cu mama bolnavă, sau aleg să aud vocea copilului meu de un an… Și asta pentru că gardianului îi e greu să apeleze la două numere de telefon. Cred că, în curând, în celulă va fi plasat un recidivist periculos, așa cum s-a mai întâmplat, ca să am grijă ce vorbesc data viitoare.

Dar nu-i nimic, ce nu te omoară te face mai puternic, parcă așa spun filozofii. Și, deocamdată, sunt viu”, a conchis Filat.