Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Vacanţă şi indemnizaţii de lux…

Vacanţă şi indemnizaţii de lux pentru deputaţi

Sesiunea parlamentară de primăvară-vară 2015 s-a încheiat. La 31 iulie, s-a desfăşurat ultima şedinţă în plen a Legislativului, după care a început vacanţa mare a deputaţilor.

În cadrul ultimei şedinţe în plen a fost discutat proiectul Legii privind modificarea şi completarea Codului audiovizualului. Liberalul Mihai Ghimpu a propus includerea în ordinea de zi a dezbaterilor pe marginea proiectului hotărârii de aprobare a bugetului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru anul 2015, dar preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a respins, printr-o replică, această propunere.

„Conform articolului 46 din Regulamentul Parlamentului modificări şi completări la ordinea de zi nu se mai fac astăzi, decât în mod excepţional, preşedintele Parlamentului având acest drept cu votul plenului. Atâta timp cât nu sunt demersuri scrise regulamentar nici n-o să le iau în considerare”, a precizat Candu.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, la încheierea sesiunii parlamentare, deputaţii ridică o indemnizaţie de concediu şi un ajutor material.

În 2015, indemnizaţia acordată deputaţilor s-a majorat. În raport cu anul trecut, când aceasta constituia în jur de 29 mii de lei, anul acesta este de peste 30 mii de lei.

„E prea mult în comparaţie cu veniturile celor care umblă astăzi pe la gunoişte şi nu au ce mânca. Ar putea fi ajutate mai întâi orfelinatele şi pensionarii”, a declarat pentru ZdG fosta deportată Margareta Cemârtan, din Chişinău.

Indignate de indemnizaţiile de care beneficiază deputaţii sunt şi alte persoane.

„Eu cred că e o sumă prea mare. Banii aceştia ar putea fi investiţi pentru deschiderea unei uzine ori a unei întreprinderi de prelucrare a fructelor şi legumelor. S-au aranjat bine pe scaun şi de populaţie au uitat”, a spus Elena Moroşanu, fostă învăţătoare cu 35 de ani de stagiu, care acum primeşte o pensie de o mie de lei.

Contactat de ZdG, deputatul fracţiunii PLDM, Iurie Ţap, a specificat: „Este o constatare deplasată faptul că deputaţii au primit 30 mii de lei indemnizaţie pentru concediu. În această sumă este inclus şi salariul pentru luna iulie”. Acesta a mai spus că, oficial, parlamentarii ar trebui să revină din concediu în perioada 10-15 septembrie.

Întrebat cum tratează socialiştii aceste indemnizaţii fabuloase, în raport cu sărăcia de la noi, secretarul fracţiunii PSRM, Vasile Bolea, membru al Comisiei Juridice pentru Numiri şi Imunităţi, a spus că deputaţii socialişti au aflat despre aceste indemnizaţii doar pe 31 iulie, când banii fuseseră deja transferaţi pe carduri. „Noi am aflat la ultima şedinţă şi nu am mai putut întreprinde nimic. Sunt sigur că, atunci când vom reveni din vacanţă, vom decide să-i transmitem pentru vreo acţiune de binefacere”.

Aceeaşi opinie, potrivit căreia indemnizaţia pentru concediile deputaţilor e prea mare, împărtăşeşte şi pensionara Elizaveta Pârcălab- Parfene. Aceasta ne-a spus: „Cu aceste sume de bani ar putea fi reparate şi amenajate drumurile din Chişinău. Ar trebui să se investească în soluţionarea problemelor ecologice ale oraşului ”.

Solicitat de ZdG să comenteze raportul dintre cheltuielile suportate de stat pentru oferirea indemnizaţiilor pentru concediile deputaţilor şi sărăcia din R. Moldova, expertul economic Valeriu Prohniţchi a replicat: „Nu pot să comentez chestia asta. Nu este o întrebare pe care s-o adresaţi economiştilor”.

Potrivit surselor, deputaţii se vor afla în vacanţă până la începutul lunii septembrie, data exactă a primei zile lucrătoare a acestora însă nu se cunoaşte.

Tatiana Viju, pentru ZdG