Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un primar care și-a numit…

Un primar care și-a numit fiul administrator al site-ului Primăriei, amendat cu 9000 de lei

Un primar dintr-o localitate a UTA Găgăuzia a fost amendat pentru că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin nedeclararea în modul și în termenul stabilit a conflictului de interese și nesoluționarea acestuia.

Conform unui comunicat emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), primarul a emis dispoziția prin care și-a numit fiul în funcția de administrator al site-ului oficial al primăriei. Ulterior, urmare a notificării Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat și sesizării ANI, primarul a anulat dispoziția în privința fiului său.

Astfel, ANI a emis actul de constatare prin care a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese și a inițiat procesul contravențional. Procesul-verbal cu privire la contravenție a fost remis pentru examinare instanței de judecată, cu recomandarea aplicării sancțiunilor.

Urmare examinării cauzei la Judecătoria Chișinău și la Curtea de Apel Chișinău, s-a pronunțat o decizie irevocabilă – pedeapsa definitivă a primarului fiind 180 u.c., ceea ce constituie 9000 lei, cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate în cadrul autorităților administrației publice pe un termen de 3 luni.