Un pasaj subternat din capitală, în reparații: Lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii iulie
O trecerea subterană de pe strada Alecu Russo a fost închisă pentru reconstrucții. Lucrările de reparație urmează să înceapă săptămâna viitoare, anunță conducerea Primăriei Chișinău.
Potrivit edilului capitalei, Ion Ceban, lucrările de reparație vor dura o lună și jumătate.
„Acolo sunt aproape finalizate lucrările de demontare şi evacuare a unităţilor de comerţ care luau o mare parte din spațiu. Reparația va dura circa 1,5 luni, iar pasajul subteran va deveni unul pietonal.
Agenţii economici au fost evacuaţi, iar în urma discuţiei pe care am avut-o cu aceştia, am propus alte locații unde își pot continua activitatea, una din ele fiind Piaţa Centrală”, a scris primarul capitalei, Ion Ceban.
Pe toată perioada lucrărilor de reparaţie a trecerii subterane, în zonă va fi amenajată o trecere provizorie de culoare galbenă, pentru pietonii care traversează zona. Aceasta urmează să fie amenajată în preajma staţiei de aşteptare a transportului public din str. Alecu Russo.