[sondaj] Faraoni din fudulie
Paştele Blajinilor e sărbătoarea celor morţi. Viii, prin tradiţie, merg de Blajini la cimitire să se „întâlnească” cu cei dragi şi apropiaţi pe care nu-i mai au alături. Numai că cimitirele noastre, în special la oraşe, devin, de la un an la altul, tot mai „populate” şi de mormintele celor vii: construcţii capitale din beton armat, cu cavouri etajate, cu monumente funerare din marmură şi granit, cu dedicaţii elogioase de pe care lipsesc doar ziua şi anul morţii. Ce se întâmplă?
De ce îşi sapă viii morminte de cu vreme?
Arcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor, preşedinte
Situaţia din cimitirele noastre este, de fapt, o reflectare a ceea ce avem în viaţa de toate zilele: cei cu mulţi bani, de obicei ne-curaţi, îşi fac în această lume castele, iar pentru viaţa de dincolo îşi zidesc tot felul de sarcofage tutanchamonice, crezând că, în faţa lui Dumnezeu, vor avea mai multă trecere decât cei de sub crucile de lemn… E un fel de fudulie şi asta. E trist. Şi nu de aceea că cineva vrea să se îngrijească şi de viaţa sa de dincolo, ci pentru că acest lucru se face în mod exagerat, provincial, împotriva eticii creştine. Cine a văzut mormintele lui Eminescu, Sadoveanu, Caragiale, ale lui Baudelaire, Balzac sau altor somităţi din lumea artei, culturii, politicii, nu poate înţelege această agonie după fudulie, pe care o vedem la noi.
Valentina Sturza, Asociaţia Foştilor Deportaţi
Suntem muritori cu toţii. E de când lumea şi pământul. Dar atât cât suntem în viaţă, trebuie să ne gândim la viaţă, ca s-o trăim corect şi frumos, că şi aşa e scurtă. E una să-ţi rezervi un loc în cimitir lângă soţ/soţie sau să ridici o cruce pentru cazul în care nu ai pe nimeni s-o facă. Dar enormităţile de monumente, cripte, cavouri, pe care le vedem la cimitirul de la „Doina” cu nume de oameni în viaţă… e uluitor. Cei cu bani mulţi plătesc şi construiesc care şi după cum cred că le va sta mai bine în mormânt. Dar, de fapt, asta nu-i mormânt. E o cuşcă din beton. Pământul e mormânt şi locul omului după viaţa asta lumească e în pământ. Ceea ce vedem e mai degrabă o modă, o fudulie…
Rodica Cucereanu, primar, Crihana Veche, Cahul
Noi la sate, cel puţin la Crihana Veche, suntem scutiţi de astfel de mode. Rezervarea unui loc în cimitir, după moartea unuia dintre soţi, da, se mai întâmplă, şi noi căutăm să rezolvăm problema. Nu e nimic nou, aşa a fost mereu la sat. Dar să ajungă omul, fiind încă în viaţă, să bage bani cât într-o casă în construcţia a tot felul de mausolee, la aşa ceva nu s-a ajuns. De ce o fac cei care o fac? Fie că nu au garanţia că va avea cine să poarte de grijă mormântului, fie din fală, ca să nu fie ca la toată lumea. La noi la Crihana lumea face aşa după cum a apucat de la părinţi şi bunei: groapă în pământ şi cruce pe mormânt.
Viorica Olaru-Cemârtan, istoric
E ridicol ceea ce vedem. Cred că e vorba, totuşi, de snobismul ăsta al nostru, moldovenesc, de a fi la modă cu nu ştiu cine şi de a te evidenţia faţă de alţii… Lume bolnavă de sine. Vor să fie „cineva”, şi pentru că nu au de unde, dar au bani, îşi fac palate, cumpără maşini luxoase, îşi zidesc „piramide” prin cimitire, îşi scriu singuri dedicaţiile, îşi aleg fotografiile şi florile pe morminte … un fel de vii morţi. Şi toate se întâmplă dintr-o înţelegere greşită a Mântuirii. Ei cred că dacă au bani, pot cumpăra pe oricine şi orice. Gândesc doar în termeni materiali. Nu exclud că printre ei ar exista şi persoane care cred că ar putea cumpăra nu doar cele mai bune locuri prin cimitire, dar şi raiul.
Vasile Ciobanu, protoiereu
Aceste practici de construcţie a necropolelor nu sunt noi. Însă Biserica nu propagă astfel de practici. Ele nu au nimic cu Împărăţia Cerului. Sunt ceremonii faraonice. Păgâneşti. Tot genul acesta de cripte, cavouri, sarcofage, unul mai scump ori mai lustruit decât altul, nu adaugă nimic la ceea ce o să întrebe Domnul în Ziua cea Mare a Judecăţii. Ele sunt pentru omul care nu se gândeşte la veşnicie şi pune materialul mai presus de toate. Noi avem în Sfânta Biserică sarcofage, sarcofage împodobite, dar ele sunt pentru sfinţi, pentru moaştele sfinţilor. E cu totul altceva. Personal nu recunosc acest fel de morminte. Preferinţa mea e să fiu redat pământului, să fiu sub iarbă verde şi sub cruce.
