[sondaj] Cu sau fără imunitate?
„IMUNITATE”: pentru toţi sau pentru nimeni?
Olga Nicolenco, comentator politic
Sunt categoric împotriva oricărui grad de imunitate, pentru deputaţi sau orice alt soi de nacealnici: miniştri, preşedinţi, judecători, procurori, vameşi etc.! şi asta, cel puţin, din trei motive. Unu: demnitarul nu este cu nimic „mai cetăţean” decât ne-demnitarul. Garanţiile de libertate şi siguranţă nu trebuie împărţite după funcţii. Doi: demnitarul, prin definiţie, are obligaţia să fie primul care să respecte legile, dar nu să se folosească de imunitate pentru a le ocoli. şi trei: imunitatea este un bun, încă nemeritat de către demnitarii noştri. Să spulbere corupţia, să stârpească sărăcia, să lichideze cumetrismul, după care să beneficieze şi de imunitate, dar, sunt sigură, din moment ce vor realiza toate acestea, nu vor mai avea nevoie de ea.
Gheorghe Susarenco, avocat
Moda asta cu imunitatea s-a cam învechit, şi dacă o tot facem pe europenii, trebuie să ne adaptăm la Europa. Asta e una. Doi: chestia asta cu imunitatea e un fel de ”constituţia dlea slujebnogo polzovania”, o umbrelă pentru cei certaţi cu legea, hoţi, bandiţi, escroci etc. Parcă noi avem puţine cazuri când persoane cu dosare penale şi-au făcut loc în Parlament pentru a se salva de puşcărie? În plus, imunitatea arată la faptul că suntem un stat ce are probleme cu legea. Curioasă treabă, până la urmă: noi, ne-deputaţii, suntem sub lege, iar ei sub imunitate. Adică, deasupra legii. Boieri. Legea trebuie să fie şi bună, şi rea cu toţi, după cum merităm.
Ion Dron, Asociaţia Justiţie şi Dreptate
Problema imunităţii nu e atât de simplă. Eu înţeleg că lumea s-a săturat de favorurile pe care şi le fac guvernările, dar imunitatea nu este un favor. Fără imunitate, aşa ca în Europa – e bine, dar prematur. Suntem noi o democraţie europeană? Nu. Avem noi o procuratură şi o justiţie la fel de independentă ca în Europa? Nu. Noi suntem un stat în tranziţie, iar imunitatea face parte din rigorile acestei tranziţii. Fără ea, riscăm să punem deputaţii în dependenţă de anumiţi factori politici, care nu au renunţat încă la reflexele bolşevice de a înscena dosare politice oponenţilor lor şi de a-i obliga să ia decizii care ar putea fi, inclusiv, împotriva intereselor noastre naţionale…. Lucrurile nu trebuie forţate.
Alexandra Cann, vicepreşedinte PNL
Imunitate – pentru toţi, în faţa adevărului, dreptului la opinie şi la exprimarea acestei opinii, indiferent dacă suntem deputaţi sau simpli cetăţeni. Cu condiţia, desigur, să nu aducem prejudicii statului sau persoanei. În rest, legea trebuie să ne trateze egal, după cum suntem: am făcut bine, legea e de partea noastră, am făcut rău, legea e împotriva noastră. Din păcate, nu e chiar aşa. Cine nu are imunitate se supune legii, cine are imunitate se spală pe mâini. Aici e problema cu imunitatea. Nu cred că tranziţia ar fi un motiv din care parlamentarii ar avea nevoie de imunitate. şi nici faptul că justiţia noastră ar putea fi o bâtă împotriva opoziţiei. La urma urmei, există CEDO, dar problema este alta: câţi ”curaţi” avem în Parlament, care ar merge la CEDO?
Valentin Dolganiuc, analist politic
Imunitatea nu e o problemă. Atât doar că ea trebuie să fie una politică, adică deputatul nu poate fi persecutat pentru viziunile sale politice. În cazul în care a intrat în conflict cu legea, s-a zis cu imunitatea – ceea ce la noi nu se întâmplă. În ce priveşte extinderea imunităţii asupra miniştrilor, e o aberaţie. Cei cu iniţiativa au intenţia, probabil, de a consolida hoţia şi la nivel de guvern, nu doar în parlament… Toată forfota asta în jurul imunităţii îmi aminteşte de cazul unui alt proiect de lege, Legea Lustraţiei, speculat ani la rând în Parlament. Cazul, bănuiesc, se repetă. Vin alegerile, şi în alegeri, ştim bine, partidele politice sunt gata să culeagă pentru alegători şi stele de pe cer.
