Socialiștii afirmă că au „un plan împreună cu Gațcan”, dar refuză să anunțe unde se află. Ce spun despre incidentul de la Telecentru
Socialiștii nu spun unde se află acum Ștefan Gațcan, dar susțin că acesta va face declarații la momentul oportun. Totodată, ei neagă că ar fi făcut presiune asupra deputatului pe podul de la Telecentru în ziua în care a anunțat că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la „Pro Moldova”.
„În interesul domnului Gațcan, am solicitat pentru el protecția de stat, de care se bucură astăzi, deoarece există pericol pentru el. Am aflat de la el care au fost instrumentele de impunere a dumnealui. Împreună cu dumnealui avem un plan, însă, în interesul domnului Gațcan și instituțiilor de drept, care astăzi își fac meseria, noi nu vom comunica nimic mai mult pentru domnul Candu. Domnul Gațcan, la momentul oportun, așa cum va decide dumnealui, echipa și organele, va face mai multe declarații”, a declarat Vlad Batrîncea.
„La podul de la Telecentru, dumnealui, fără dorința lui, a fost însoțit de doi agenți de pază din agenția de pază a lui Șor. Domnul Gațcan a fost consultat în acel moment de juriștii domnului Candu. Domnul Gațcan este deputat socialist. Am vorbit civilizat, ca oamenii, nu a fost nicio presiune sau forță. Domnul Gațcan va ieși la momentul oportun și va informa opinia publică”, a adăugat acesta.