Siegfried Mureșan: Modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova
Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor Uniunii Europene – Republica Moldova. Totodată, Mureșan susține că europarlamentarii din mai multe grupuri politice și reprezentantul Serviciului European de Acțiune Externă și-au exprimat nemulțumirea cu privire la neregulile observate în procesul de înregistrare preliminară a cetățenilor pentru votare în străinătate.
Totdată, s-au arătat îngrijorați cu privire la dezechilibrele în decizia Comisiei Electorale Centrale cu privire la numărul secțiilor de votare care vor fi deschise în afara țării.
Declarațiile au fost făcute în cadrul celei de-a opta reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului European, ai Parlamentului Republicii Moldova, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene și al Serviciului European de Acțiune Externă.
„Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură; modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova. În contextul viitoarelor alegeri prezidențiale din Republica Moldova, europarlamentarii din mai multe grupuri politice și reprezentantul Serviciului European de Acțiune Externă și-au exprimat nemulțumirea cu privire la neregulile observate în procesul de înregistrare preliminară a cetățenilor pentru votare în străinătate. S-au arătat, de asemenea, îngrijorați cu privire la dezechilibrele în decizia Comisiei Electorale Centrale cu privire la numărul secțiilor de votare care vor fi deschise în afara țării”, susține Mureșan.
Europarlamentarul a menționat importanța integrității procesului electoral și necesitatea ca alegerile prezidențiale să se desfășoare într-un mod liber, corect și transparent. „Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură, iar modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova„.
În cadrul reuniunii a fost discutată și situația privind pandemia de COVID-19 din Republica Moldova.
„Din păcate, numărul cazurilor de infectare în Republica Moldova este în creștere. Este țara care a înregistrat unul din cel mai mare număr de cazuri de infectare pe cap de locuitor în Europa de-a lungul ultimelor luni și acest lucru ne arată cât de importantă este reforma serviciilor publice. Dacă serviciile publice nu sunt reformate în vremuri bune, atunci în vremuri de criză situația este cu atât mai gravă, iar efectele negative asupra populației sunt vizibile„, declară Mureșan.
CEC a decis deschiderea a 139 de secții de vot în străinătate la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Anterior se propunea deschiderea a 202 secții de vot.
Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, CEC a aprobat constituirea a 42 de secții de votare.
Acum 4 ani, pentru alegerile președintelui R. Moldova din 30 octombrie 2016 au fost deschise 100 de secții de votare peste hotare.
Iar în cadrul la alegerile parlamenatre din data de 24 februarie 2019 au fost deschise 125 de secții de votare, cu 25% mai multe față de alegerile prezidențiale din 2016.
Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie.