Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Sergiu Sîrbu, despre când vor…

Sergiu Sîrbu, despre când vor decide democrații dacă votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu

Secretarul fracțiunii Partidului Democrat (PDM), Sergiu Sîrbu, susține că fracțiunea democraților nu a decis încă dacă va susține sau nu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, înaintată de socialiști.

„Cum vom vota în plenul Parlamentului, votul politic, nu s-a decis. Rămâne să ne vedem într-o ședință, fie astăzi seara, sau mâine dimineață, și fracțiunea PDM va decide cum va acționa în plenul Parlamentului și dacă va susține sau nu această moțiune”, a declarat Sîrbu după ședința Comisiei juridică, numiri și imunități.

Democratul a mai precizat că, posibil, fracțiunea va decide mâine dacă susține moțiunea, menționând că decizia va fi luată în dependență de mai mulți factori.

„Dacă vom susține sau nu moțiunea, depinde de mai mulți factori. Rămâne să vedem la nivelul conducerii partidului, la nivelul discuțiilor. Să vedem cum se va prezenta și prim-ministru în plen, raportul, cum va răspunde la întrebări și decizia posibil că va fi luată chiar în acea zi”, a spus secretarul fracțiunii PDM.

Totodată, Sergiu Sîrbu a negat că PDM și PSRM ar purta negocieri secrete.

La 8 noiembrie, fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului în contextul angajării răspunderii în fața Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, în sensul în care prim-ministrul să fie cel care preselectează candidații la funcția de procuror general.

Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Astfel, în condițiile în care fracțiunea socialiștilor este compusă din 36 de deputați, aceasta trebuie să fie votată și de alte fracțiuni. Anterior, Andrian Candu a precizat că fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) va susține „orice modalitate de a demite Guvernul”, iar Marina Tauber a menționat că fracțiunea Partidului „Șor” va lua o decizie după ce va discuta cu președintele formațiunii, Ilan Șor.