Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Şedinţă plină de surprize la…

Şedinţă plină de surprize la CSM

487-csmFii, fiice şi rude de judecători pensionaţi au fost numiţi, pe 17 septembrie, în funcţia de judecător. Printre ei, Corneliu Creţu, fiul lui Gheorghe Creţu, vicepreşedintele suspendat din funcţie al Curţii de Apel Chişinău, învinuit de uciderea lui Sorin Paciu în timpul vânătorii din Pădurea Domnească, din decembrie 2012. Creţu jr s-a ales cu un fotoliu de magistrat la Judecătoria Centru. Tot în şedinţa de ieri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Tatiana Răducan şi-a prezentat demisia, atât din funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), cât şi din cea de membru al CSM. Locul ei urmează să fie ocupat de către Ion Druţă, fostul preşedinte al Judecătoriei Botanica, actualmente magistrat la CSJ.

Încă din 2013, mai mulţi absolvenţi ai Institutului Naţional al Justiţiei (INJ), majoritatea dintre ei descendenţi din familii de judecători, încercau să-şi facă un loc în sistemul judecătoresc. Deşi, la mai multe şedinţe, când erau organizate concursuri pentru suplinirea unor funcţii de judecător în instanţele din Chişinău, aceştia îşi depuneau dosarele, până acum, membrii CSM, din diverse motive, îi refuzau. Şedinţa de ieri a fost o adevărată surpriză, 8 candidaţi fiind desemnaţi în funcţii de judecători în instanţele din Chişinău.

Opt numiri dintr-un foc

Astfel, la Judecătoria Centru din Chişinău au fost numiţi Lucia Bagrin, Constantin Roşca şi Corneliu Creţu, toţi trei absolvenţi ai INJ în 2013. Despre Bagrin, SIS anunţa anterior, într-o scrisoare remisă şefului statului, că a activat în calitate de consultant principal al serviciului de reprezentare în instanţele de judecată al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, director executiv al companiei juridice „Invest Consult”, jurist principal la SRL „Dacia Grup”, jurist principal la ÎCS „Repcor Com” SRL, întreprinderi afiliate la un grup de companii suspectate de activităţi de crimă financiară şi favorizare a unor influenţe politice. Totodată, până în martie 2013, Lucia Bagrin a deţinut mandatul de preşedinte al AO „Forţa Moldovei” şi prim-vicepreşedinte, membră a Partidului Popular din R. Moldova. Corneliu Creţu este fiul lui Gheorghe Creţu, cel care este judecat în această perioadă pentru omorul lui Sorin Paciu, la vânătoarea din Pădurea Domnească, din decembrie 2012.

La Judecătoria Ciocana au fost numiţi alţi doi magistraţi noi, Maria Cosma şi Vitalie Midrigan. Cosma este nepoata preşedintelui CSJ, Mihai Poalelungi. Anterior, aceasta a deţinut funcţia de şef interimar al Secretariatului Judecătoriei Râşcani, instituţie condusă de către Oleg Melniciuc, finul de cununie al lui Poalelungi. La Judecătoria Râşcani au fost numiţi Petru Harmaniuc şi Veronica Jomiru-Niculiţa, ambii absolvenţi ai INJ în 2013. Harmaniuc este fiul fostului judecător al Curţii de Apel Bălţi, Valeriu Harmaniuc, pensionat recent şi implicat în emiterea mai multor hotărâri dubioase în trecut. ZdG scria despre Harmaniuc că deţine o casă de milioane în comuna Stăuceni, deşi are doar 27 de ani.

Răducanu i-a lăsat locul lui Druţă

În final, la Judecătoria Buiucani a fost acceptată candidatura Nataliei Berbec, cea despre care SIS anunţa şeful statului că a activat în perioada 2001-2002 în calitate de jurist al Întreprinderii Individuale „Ruxanda Gaştea”, iar, potrivit SIS, unul dintre fondatorii acestei companii ar fi liderul unei grupări internaţionale specializate în trafic de droguri. Totodată, între anii 2009-2011, Berbec a fost angajată ca jurist la Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric”, întreprindere care, potrivit aceloraşi informaţii, ar fi fost supusă în perioada respectivă unui atac raider.

Acum, aceste candidaturi urmează să fie propuse preşedintelui Nicolae Timofti, care va decide dacă cei 8 merită sau nu să poarte mantia de judecător.

O altă surpriză la şedinţa CSM a fost demisia din sistem a Tatianei Răducanu, judecătoare la CSJ şi totodată membră a CSM. Reprezentanţii CSM ne-au spus că Răducanu este în concediu de boală. Surse din cadrul CSM au precizat pentru ZdG că demisia Tatianei Răducanu a luat prin surprindere pe foarte multă lume. Interesant este faptul că locul lăsat vacant de aceasta va fi luat de Ion Druţă, ex-preşedinte al Judecătoriei Botanica, actual magistrat la CSJ. Acesta este membru supleant al CSM. Coincidenţă sau nu, despre acest scenariu, cu retragerea unui membru al CSM pentru a-i lăsa locul lui Ion Druţă, se vehicula încă acum jumătate de an, când se alegeau membrii CSM.

În şedinţa CSM s-au discutat şi cererile depuse de judecătorii Curţii de Apel Bender, instanţă care a fost lichidată. Toţi magistraţii rămaşi fără locuri de muncă au depus cereri pentru a ajunge la Curtea de Apel Chişinău. Printre ei, şi Nicolae Nogai, cel achitat în aprilie 2014 de prima instanţă, după ce a fost învinuit de implicarea într-un atac raider. CSM le-a respins solicitările, astfel că judecătorii fostei CA Bender urmează să se adreseze repetat.

V.M.