Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ședința Guvernului: Un nou director…

Ședința Guvernului: Un nou director la Agenția Națională Antidoping

Membrii Cabinetului de miniștri urmează să aprobe în ședința de miercuri, 29 aprilie, mai multe hotărâri. Pe ordinea de zi sunt incluse opt subiecte.

15:30. A fost aprobată hotărârea cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Astfel, a fost extins numărul adjuncților la câteva agenții.

15:28. A fost aprobată hotărârea cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unei hotărâri de Guvern.

15:26. Guvernul a aprobat Avizul la proiectul de lege privind modificarea Legii pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797/1996.

15:24. A fost aprobată hotărârea cu privire la transmiterea unor bunuri. „Proiectul prevede transmiterea către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din Republica Moldova a unui lor de produse de birotică umanitare (lot de materiale școlare, caiete, caiete de desen, carnețele de notițe) donate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de către Asociația filantropică United Medical Forces – MFOR „Pro Umanitate” din Germania”.

15:19. A fost aprobată hotărârea cu privire la transmiterea unor bunuri. „Se transmit, cu titlu gratuit, cu acordul Consiliului sătesc Volintiri, raionul Ștefan Vodă, din proprietatea statului, administrarea Ministerului
Afacerilor Interne (gestiunea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră), în proprietatea unității administrativ-teritoriale Volintiri, raionul Ștefan Vodă”.
Voicu a declarat că acesta este inutil.

15:17. A fost aprobată hotărârea cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în vederea implementării Proiectului „Crearea unui mediu de politici favorabil pentru managementul integrat al resurselor naturale și implementarea unei abordări integrate pentru atingerea neutralității degradării solurilor în Moldova” (GCP/MOL/006/GFF).

15:15. Guvernul a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020.

15:14. Guvernul a aprobat rechemarea Oxanei Domenti.

15:13. Artiom Jucov a fost eliberat din funcția de director general al Agenției Naționale Antidoping. Victor Zubcu a fost numit în locul lui pe un termen de 4 ani.

15:05. Premierul Ion Chicu menționează că săptămâna viitoare va fi realizată o evaluare privind situația agriculturii, care este afectată de secetă. Acesta susține că roada de grâu ar putea fi diminuată cu 40-50%, dar rezerve de cereale sunt suficiente.