Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ruslan Codreanu a depus actele…

Ruslan Codreanu a depus actele pentru a fi înregistrat drept candidat independent la funcția de primar al capitalei

Ruslan Codreanu a depus astăzi dosarul la CECEM Chișinău pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent la funcția de primar general al capitalei.

Potrivit acestuia, au fost depuse 10 420 de semnături, necesare fiind 10 mii valide.

„Rezultatele pe care le avem în spate după un an vor fi argumentul nostru cel mai important în a-i convinge pe oameni să ne susțină”, a declarat el.

Codreanu a fost demis de către consilierii municipali la începutul lunii iulie. Actualmente, primar interimar al capitalei este Adrian Talmaci, fost secretar interimar al CMC.

Viceprimarul Ruslan Codreanu s-a autonumit în funcția de edil interimar în vara anului 2018, după ce alegerile locale noi din Chișinău, câștigate de Andrei Năstase, nu au fost validate.

În urma scrutinului local din 2015, acesta a devenit consilier în CMC din partea PPEM, fiind numit viceprimar în toamna anului 2017.

Alegerile locale generale vor avea loc la 20 octombrie, astăzi, 19 septembrie, fiind ultima zi când candidații pot depune dosarele pentru a fi înregistrați în cursa electorală. Până în prezent, CECEM Chișinău a înregistrat șase candidați la funcția de primar al capitalei.

Foto: Facebook/Ruslan Codreanu