Pro Moldova cere convocarea unei ședințe a Parlamentului pentru audierea Guvernului Chicu
Reprezentanții Grupului parlamentar Pro Moldova au cerut vineri, 15 mai, convocarea unei ședințe a Parlamentului pentru audierea Guvernului condus de Ion Chicu, cu privire la măsurile întreprinse în cele două luni de situație de urgență și acțiunile post-criză și de pregătire pentru valul doi de pandemie.
Nota emisă de Pro Moldova:
„Îl chemăm pe prim-ministrul Chicu și miniștrii săi să vină cu cifre și date în Parlament. Solicităm tuturor deputaților din opoziție să susțină demersul de convocare de urgență a unei ședințe a Legislativului”, a menționat Andrian Candu.
În această situație de pandemie au fost luate decizii greșite, neinspirate, stângace și întârziate. În urma acestor decizii au avut de suferit oamenii, economia, agenții economici, cetățenii aflați peste hotare, elevi, copii, profesori, medici, o țară întreagă. Este momentul să auzim răspunsuri la întrebările care cu adevărat îi interesează pe oameni”, scrie în comunicat.
Potrivit comunicatului emis de Pro Moldova, Candu a subliniat „că disputele din ultima perioadă sunt pedalate, în principal, de guvernare pentru a distrage atenția de la dezastrul din țară”.
„Toți au uitat de agenda oamenilor. Am propus ca opoziția parlamentară să se consolideze. Acest Guvern este ineficient și trebuie trimis în demisie, dar trebuie mai întâi să vedem ce nu au făcut și cât de gravă este situația la această oră în Republica Moldova” , a mai spus Candu.