Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la…

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la 30 de ani de la luptele de pe platoul Varnița-Tighina: „Să păstrăm cu orice preț pacea pentru care au luptat eroii noștri”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat duminică la mitingul de doliu, organizat la Varnița, unde acum 30 de ani au avut loc cele mai sângeroase lupte din războiul de pe Nistru, luptele de pe platoul Varnița-Tighina.

În mesajul adresat, speakerul a adus un omagiu eroilor căzuți pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și veteranilor care și-au riscat viața și sănătatea pentru țară.

„Astăzi vedem cât de precară poate fi pacea și libertatea și cât de mult depinde viața unui popor de curajul și voința celor care sunt mereu în straja patriei. Datoria noastră este să păstrăm cu orice preț pacea pentru care au luptat eroii noștri”, a menționat președintele Parlamentului.

Șeful Legislativului a amintit că țara noastră este pentru pace și liniște.

„Am încredere în viitorul țării noastre, pentru că am încredere în oamenii Republicii Moldova”, a mai spus Președintele Parlamentului.