Președinta Sandu a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ucrainei

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit în după-amiaza zilei de marți cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au făcut un schimb de idei despre modalitățile de relansare a relațiilor bilaterale, precum și despre modul de conlucrare pe agenda integrării europene, a securității regionale și a cooperării pe domenii concrete în beneficiul cetățenilor R. Moldova și Ucrainei.
„Am discutat despre îmbunătățirea infrastructurii și intensificarea schimburilor economice, despre combaterea corupției și a contrabandei, despre controlul comun la frontieră și situația ecologică îngrijorătoare a râului Nistru. Am abordat și problema securității energetice, dar și a reglementării conflictului transnistrean. Aceasta, chiar dacă în prezent Republica Moldova este administrată de un guvern în exercițiu”, a spus la finalul întâlnirii Președintele Maia Sandu.
Întrevederea cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal, a fost ultimul punct de pe agenda vizitei oficiale a președintei R.Moldova, Maia Sandu, la Kyiv.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.