Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PPEM și-a ales un președinte…

PPEM și-a ales un președinte interimar și anunță că va participa la alegerile din 20 octombrie

Partidul Popular European din Moldova (PPEM) l-a desemnat pe Eugen Sturza, ex-ministrul Apărării, drept președinte interimar al formațiunii, după ce mandatul de 4 ani al lui Iurie Leancă s-a încheiat la 26 iulie.

Într-un comunicat de presă publicat astăzi, 22 august, formațiunea aduce mai multe critici la adresa actualei guvernări și menționează că „PPEM urmează să pregătească o serie de acțiuni politice prin care, împreună cu cetățenii, să stopăm acest dezmăț politic”.

Totodată, în cadrul ședinței Consiliului Național Politic de ieri, 21 august, PPEM a decis că va participa la alegerile locale generale și scrutinul parlamentar nou din cele patru circumscripții uninominale, urmând să anunțe, în cel mai scurt timp, candidații – „oameni profesioniști , integri, oameni care sunt gata să muncească în interesul cetățenilor, nu să facă promisiuni populiste, așa cum au făcut cei din actualul regim de guvernare”.

Următoarea conducere a PPEM va fi aleasă la congresul partidului.

La alegerile parlamentare din 24 februarie, PPEM nu a participat.

PPEM a fost creat în anul 2015 de către Iurie Leancă, la formațiune aderând și alți liberal-democrați. Alături de PDM, partidul a făcut parte din fosta coaliție de guvernare.

La 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile locale generale, în circumscripțiile uninominale nr, 33, 50, 48 și nr. 17 vor fi organizate alegeri parlamentare noi, după ce deputații Andrei Năstase, Maia Sandu, Viorel Melnic și Vlad Plahotniuc au renunțat la mandat.