Platforma DA cere reluarea ședințelor Parlamentului: „Nu vedem niciun impediment”
Membrii partidului Platforma DA solicită reluarea ședințelor Parlamentului care au fost suspendate în contextul în care Legislativul a intrat în autoizolare după infectarea cu noul coronavirus a deputatului Eugeniu Nichiforciuc.
În cadrul unei conferințe de presă, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, dar și deputatul Dinu Plîngău, au precizat că suspendarea ședințelor ar putea fi considerată drept obstrucționare a inițiativei cu privire la crearea comisiei de anchetă pentru investigarea pretinselor acuzații de corupție care planează asupra președintelui Igor Dodon.
„Carantinarea deputaților și anularea ședințelor Parlamentului, urmare a unor situații și decizii dubioase, exploatate cinic de către conducerea Legislativului, le calificăm ca pe o încercare a de obstrucționa actul legislativ și a împiedica crearea comisiei de anchetă în cazul lui Igor Dodon”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care a mai precizat că ședințele Parlamentului trebuie organizate pentru votarea în cea de-a doua lectură a Legii organizațiilor necomerciale, care face parte din Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană 2017-2019.
De aceeași opinie este și deputatul Dinu Plîngău, care a precizat că Platforma DA a înregistrat un proiect cu privire la crearea unei comisii care să investigheze pretinsele acte de corupție care planează asupra președintelui Dodon.
„În contextul actual, probabil majoritatea parlamentară încearcă blocarea activității Parlamentului din frica că s-ar putea să fie o majoritate de deputați prezenți care să voteze crearea acestei comisii. Nu vedem niciun impediment, de orice natură, care nu ne-ar permite să reluăm activitatea parlamentară”, a spus Plîngău.
După testarea pozitivă a deputatului democrat Eugeniu Nichiforciuc, președinta Parlamentului a semnat o dispoziție prin care Legislativul a intrat în autoizolare, toți deputații fiind obligați să treacă și ei testul pentru COVID-19.
Până în prezent, în urma testării, încă un deputat a fost confirmat pozitiv la COVID-19. Este vorba despre deputatul socialist Vladimir Mizdrenco.